Cresc presiunile asupra preşedintelui Germaniei
3 ianuarie 2012Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, a încercat să blocheze o relatare privind un credit preferenţialce i-a fost acordat, printr-un mesaj lăsat în căsuţa vocală a redactorului-şef al tabloidului "Bild". Anterior, el a ameninţat toate publicaţiile concernului Springer, de care aparţine şi "Bild", că vor avea de suportat "consecinţe". La finele săptămânii trecute, ziarul bulevardier în cauză a făcut publică această tentativă de intimidare. Evenimentul are loc la aproape un deceniu de la un caz similar, de tentativă de cenzurare a presei.
În 2003, Jens König, care era şef al biroului de legătură cu Parlamentul al cotidianului berlinez "taz", a avut o discuţie cu secretarul general de atunci al Partidului Social Democrat (SPD), Olaf Scholz. Oficiul de presă al partidului a cerut textul înainte de publicare pentru contralectură. Interviul a fost înapoiat într-atât de modificiat, încât redacţia s-a hotărât să publice doar întrebările, cu răspunsurile înegrite. Mai toate ziarele au relatat despre această întâmplare sprijinind demersul celor de la "taz", pentru a sublinia şi ele dificultăţile pe care le au cu oficiile de presă ale partidelor politice.
Jens König, care a stat în 2003 la originea dezbaterii privind tentativele puterii de a cenzura presa şi care relatează astăzi din Berlin pentru revista Stern, afirmă că, de atunci, libertatea presei a avut mai degrabă de suferit. El a subliniat, legat de scandalul în care este acum implicat şeful statului german, că tabloidul "Bild" l-a sprijinit iniţial pe Wulff. Acesta a oferit ziarului anumite fotografii şi relatări care îi erau favorabile, astfel că, de exemplu, el a ieşit basma curată în urma divorţului de prima sa soţie. Această formă de cârdăşie o găsesc foarte problematică", a declarat König.
Acum, mai adaugă ziaristul de la "Stern", scandalos nu e că preşedintele a pus mâna pe telefon, ci că a crezut că poate să schimbe ceva în urma acestui telefon. "În spatele convingerii preşedintelui se află legăturile adesea strânse între politicieni de vârf, pe de o parte, şi ziarişti şi redactori-şefi cunoscuţi, pe de alta", a conchis König.
Autor: Johanna Schmeller/ Ioachim Alexandru
Redactor: Medana Weident