1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Credibil pentru azil

O întrebare, trei solicitanţi de azil şi tot atâtea răspunsuri diferite. Refugiaţii din republica Federală se confesează.

Pentru Ahmad Syed (pseudonim), refugiat din Siria, sosirea în Germania (1984) a însemnat începutul unui drum presărat cu obstacole birocratice. 12 ani a durat până la soluţionarea cererii sale de azil. Răspunsul final a fost negativ, iar de atunci încoace, Ahmad este doar tolerat în Republica Federală. “Până acum n-am avut nicio şansă”, spune el.

Erstaufnahmeeinrichtung für Flüchtlinge

Centrul de primire Chemnitz

Cu totul diferită este experienţa făcută de Urmat Mamirov (pseudonim). Orientarea sa sexuală (homosexual) a fost acceptată ca motiv menţionat pe cererea de azil mult mai repede decât se aştepta. Tânărul născut în Kirgistan a primit drept de şedere nelimitată în Germania. Nici somalezul Mohamed Abdifatah nu s-a lovit de greutătţi în relaţia cu autorităţile din Republica Federală. Încă nu ştie dacă va primi drept de azil sau nu.

Trai sub nivelul minim

Cel puţin în prima etapă, procedura este aceeaşi pentru toţi refugiaţii: Oficiul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF) decide în ce land este repartizat fiecare solicitant de azil. Autorităţile germane verifică dacă persoana refugiată mai figurează, cu acelaşi statut, şi în evidenţele altor state europene. În caz afirmativ, refugiatului nu i se permite să ramână în Republica Federală. La început, solicitanţii de azil sunt cazaţi în centre de preluare mari, spartan mobilate şi destul de neprimitoare. După trei luni de zile, aceştia sunt trimişi în centre mai mici sau, după caz, pot ocupa locuinţe proprii.

În unele landuri federale, refugiaţii primesc bani pentru a se întreţine, în altele li se asigură necesarul de trai, primind doar câţiva bănuţi de buzunar – în orice caz, suma se ridica la 60%  din cea primită de către un asistat social. Solicitanţilor de azil li se permite să lucreze cel devreme după un an de la depunerea cererii.

Bundesamt für Migration und Flüchtlinge

BAMF

Până la “confruntarea” cu inspectorul din partea autorităţilor de resort, adică până la interviu, pot trece săptămâni sau chiar luni de zile. “În cadrul interviului refugiatul îşi expune motivele plecării din ţara de origine, îşi povesteşte fuga”, explică Rochsana Soraya, purtătoare de cuvânt a BAMF. “Expunerea este liberă, iar după aceea inspectorul pune întrebări”, adaugă Soraya. Pe lângă inspectorul BAMF care conduce interviul, întotdeauna se află de faţă şi un traducător.

De interviu depinde totul. Foarte importantă este pregătirea în prealabil, susţine Elisabeth Reese, consilier pentru refugiaţi la comunitatea evanghelică Heilig Kreuz din Berlin. “Problema este că mulţi apelează la centrul nostru abia după ce au primit aviz negativ din partea autorităţilor.”

Iar refuzul poate veni foarte repede. Mulţi solicitanţi sunt derutaţi în timpul interviului cu întrebări care au mai puţină legatură cu motivele fugii lor. “Deseori, refugiaţii nici măcar nu amintesc motivele plecării din ţară din cauză că nu cunosc procedurile în chestiunea azilului”, spune jurista Elisabeth Reese.

Capcana contradicţiilor

Grenzdurchgangslager Friedland

Centrul de la Friedland

Şi Marei Pelzer, reprezentant al organizaţiei Pro Asyl, recomandă consiliere din partea unui centru independent înaintea interviului: “Procedurile privind acordarea statutului de refugiat se remarcă prin faptul că, în cele mai multe cazuri, decizia BAMF se bazează numai de mărturiile solicitantului, fără existenţa altor dovezi”, afirmă Marei Pelzer. Din acest motiv, în timpul interviului, este probată credibilitatea persoanei. “Unele întrebări sunt intenţionat formulate astfel încât persoana intervievată să ajungă să se contrazică singură”, mai spune referentul organizaţiei Pro Asyl.

“În niciun caz nu acesta este scopul BAMF”, susţine purtătoarea de cuvânt a Oficiului, Rochsana Soraya. “Avem grijă ca inspectorii noştri să aibă suficientă maturitate şi experienţă de viaţă întrucât postul presupune o mare răspundere.”

“Dar şi inspectorii sunt oameni, deci şi ei pot face greşeli”, admite Soraya. Oricum, nimeni nu trebuie să se teamă de interviu, adaugă ea.

Minciuna are picioare scurte

Cunoscătorii procedurilor de acordare a azilului sunt de părere că poveştile inventate nu au nicio şansă. “E foarte greu să nu existe nicio inadvertenţă”, afirmă Elisabeth Reese. De exemplu, refugiatului care susţine că a sosit în Germania cu avionul i se cere sa descrie aeroporturile, stewardesele sau multe alte lucruri - aparent ciudate. Oricât de pregatit ai fi, o greşeală tot îţi scapă. Cel care se bâlbâie sau nu e destul de coerent poate fi mai credibil ca o persoană care îşi spune cursiv povestea, fără sa se piardă în amănunte şi fără să se contrazică. 

Infografik Herkunft der Asylbewerber 2010

Originea solicitantilor de azil, 2010

Mai importantă ca orice este, însă, ţara de provenienţă a refugiatului. De exemplu, în 2010, numai 1% din solicitanţii de azil originari din India au primit aviz favorabil în Germania, în timp ce, în cazul refugiaţilor din Birma (Myanmar), rata cererilor acceptate a fost de 95%. Comparativ cu africanii (19% dosare solutionate favorabil în 2010), latino-americanii (6%) şi europenii (5%), asiaticii au şanse mai bune (33%).

Cine trece de interviu, primeşte drept de şedere şi permis de muncă. Cei ameninţaţi cu expulzarea au opţiunea de a contesta la tribunal decizia Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi. Daca decizia se menţine, urmează ordinul de repatriere forţată, dar lucrul acesta nu înseamna şi ca se va trece la fapte.

“Majoritatea încercă să rămână în Germania cu statutul de persoane tolerate”, spune Elisabeth Reese. Cine nu are un paşaport valabil, nu poate fi expulzat şi primeste aşa-numita “Duldung”. “Dar nu te ajută la nimic să-ţi arzi paşaportul, să-ţi distrugi actele de identitate”, adaugă Elisabeth Reese. Străinii cu “Duldung” beneficiază de un ajutor social nimim, dar nu şi de permis de muncă.

A fost şi situaţia sirianului Ahmad Syed care abia de curând a primit permis de muncă. Are 60 de ani şi este de profesie economist. Ar fi putut să aibă o carieră, dar nu i s-a permis să lucreze. Cei 25 de ani trăiţi în Germania cu “Duldung” au însemnat o viaţă irosită: “Trăiesc ca într-o închisoare.”, spune el.