Creştinism atunci şi acum | Europa | DW | 26.12.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Creştinism atunci şi acum

De Crăciun creştinii au adesea timpul necesar să-şi pună probleme fundamentale. Politice, istorice şi, nu în ultimul rând, teologice. O serie întreagă de meditaţii vizează relaţiile şi persecuţiile interreligioase.

Bethlehem Weihnachten - Manger Square (picture alliance/MAXPPP/Kyodo)

Credincioşi în ajun de Crăciun, în faţa Bisericii Nasterii Domnului din Betleem

Altfel decât Papa, care se concentrează, umanitar, pe subiectul migraţiei africane şi asiatice, părând mai puţin sensibil la suferinţele altora, mai apropiaţi, nu puţini germani şi vesteuropeni fac mai nou eforturi serioase să-şi înţeleagă şi să-şi revitalizeze propria identitate religioasă, naţională, socială şi politică.

Unii se consacră elucidării alarmantului declin al democraţiei şi, simultan, al creştinismului în Europa. Ori instabilităţii politice şi ascensiunii, ca reacţie la influxul de refugiaţi cuplat cu varii carenţe identitare şi cu inadecvarea clasei politice la toate acestea, a extremismelor şi populismului de stânga şi de dreapta.

Decreştinarea şi vidul axiologic afectând zone ample ale Bătrânului Continent nu par străine de aceste neajunsuri. Căci, în opinia episcopului catolic Stefan Oster, credinţa creştină e extrem de importantă pentru democraţiile funcţionale. În fond, potrivit lui, nu pare întâmplător că "în cele mai multe ţări în care democraţia funcţionează a precedat-o o cultură creştină, implicând respect faţă de demnitatea omului, a persoanei, a libertăţii individuale".

Or, progresiva deconfesionalizare a unor vaste regiuni pare să nu fi făcut bine deloc acestui temei al democraţiilor europene, mai crede clericul din Passau. Pernicios e, în opinia lui, şi refuzul unei părţi semnificative a elitei germane de a amorsa un dialog cu populiştii. În fond, la fel de câh ca dreapta populistă actuală era considerată, prin anii 70 şi 80, stânga ecologistă. 

În fine, cugetările sale, ca şi ale altora, se consacră rădăcinilor credinţei creştine. Bunăoară celor evreieşti. Cât de importante sunt temeiurile evreieşti, cât de relevantă e Biblia ebraică, în speţă Vechiul Testament, pentru creştini? Ce atitudine adoptă azi şi cum s-au raportat evreii în trecut faţă de Iisus? Dar societatea faţă de ei? În ce măsură ne confruntăm, în Apus, cu o semnificativă recrudescenţă a antiiudaismului şi a antisemitismului, reimportate, în ultimele decenii, parţial sub eticheta de antisionism, pe calea masivei imigraţii musulmane?

Arderea recentă a drapelului israelian, la Berlin, de către manifestanţi pro-palestinieni înfuriaţi la culme de hotărârea preşedintelui american de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului evreu i-a şocat pe mulţi germani. Liderii politici berlinezi nu s-au mulţumit să condamne în termeni fără echivoc orice manifestare de antisemitism, ci au înţeles că societatea germană şi cea vesteuropeană se confruntă, din această perspectivă, cu dificultăţi şi provocări de-o amploare fără precedent. 

A crescut, în consecinţă, atenţia acordată unui număr apreciabil de interviuri, articole, expoziţii şi cărţi apărute în ultima vreme, care se ocupă de iudaismul lui Iisus şi al primilor creştini. Episcopul catolic Stefan Oster reia, în context, fructul gândirii Papei Ioan Paul al doilea. Potrivit reflecţiilor căruia „Vechiul Legământ, pe care-l citim ca Vechiul Testament, nu şi-a pierdut defel validitatea, cum teologic eronat s-a crezut şi afirmat timp de secole”.

Or, ” noi creştinii trebuie să fim riguros de partea fraţilor noştri evrei” a estimat, textual, ierarhul din Passau al Bisericii Catolice, reliefând nu doar caracterul absolut intolerabil, pentru creştini, al antisemitismului. Ci şi complexitatea chestiunii Ierusalimului, ”oraş sfânt în primul rând pentru evrei, abia apoi pentru creştini şi musulmani...” în care e "extrem de important să se asigure accesul la sfintele lăcaşuri credincioşilor tuturor religiilor".  

Lumină în aceste delicate chestiuni încearcă să aducă şi o expoziţie destinată prioritar experţilor, cu privire la întemeietorul evreu al religiei creştine, expoziţie care şi-a deschis porţile acum un an, la Ierusalim, la Muzeul Israelului şi s-a bucurat de un notabil succes.

În centrul ei, curatorii l-au plasat pe Iisus ca om, sondând şansele unui dialog interreligios cu atât mai complex, cu cât istoria raporturilor mutuale, iudeo-creştine, e împovărată de acuza enormă şi falsificatoare istoric, de deicid. Ori, mai târziu, de aproape la fel de infernalele învinuiri de ”infanticid”, de ”otrăvire a fântânilor”, de ”conspiraţie globală” şi de alte asemenea fantasmagorii.

Evident, exterminarea sistematică a evreilor de către nazişti şi aliaţii lor fascişti în Holocaust, un genocid fără egal, în care au culminat accidentatele raporturi mutuale, dominate, milenii la rând, de unele sau altele din aceste fantasmagorii, nu putea să nu ridice noi chestiuni spinoase, de ordin teologic, ambelor religii.  Au apărut deci dificultăţi şi obstacole suplimentare în calea unui dialog fructuos.

Din unghi evreiesc, Iisus nu pune, în calitatea sa de om şi de evreu, sau chiar de persoană cu totul deosebită, probleme irezolvabile. Istoricul evreu Joseph Klausner l-a considerat un important reformator religios. Întrucât pacea universală, anunţată de profeţi pentru epoca izbăvirii, nu s-a instalat însă în timpul vieţii sale pe pământ, ori ulterior, lui Iisus i s-a contestat componenta mesianică.

În context, evreii scot frecvent în evidenţă o istorie proprie doldora de tentative şi asumări mesianice şi de evrei ori neevrei considerându-i mântuitori pe unii coreligionari. Relevantă, potrivit Ednei Brocke, expertă israeliano-germană în iudaism, este îndeosebi istoria consecinţelor ivirii creştinismului, inclusiv transformarea, treptată, a unui bebeluş evreu (dar şi a familiei şi apostolilor lui Iisus, cu toţii evrei) în altceva şi altcineva decât fuseseră la origine.

Iisus, mai afirmă ea, ”n-a vrut să întemeieze o religie nouă”. Concomitent, a constituit de timpuriu "un deziderat al politicii ecleziastice, să se i se considere irelevantă apartenenţa la poporul evreu".

Ceea ce, din perspectivă actuală, a constituit o greşeală fatală. Dezastruoase par şi alte grave erori de apreciere mai noi. De pildă subestimarea sau ignorarea oprimării creştinilor în lume.

Din varii motive ţinând, nu în ultimul rând, de prejudecăţi marxiste şi de ideologia corectitudinii politice, s-a practicat o sistematică subexpunere a îngrădirii libertăţii religioase şi o deplorabilă subapreciere a prigoanei confruntându-i azi în special pe creştinii din lumea şariei, a legislaţiei fundamentalismului islamic. Ori pe cei supuşi unor regimuri totalitare comuniste, precum cel din Coreea de Nord. E urgentă nevoie să fie corectate.