1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Creşterea economiei germane rămâne în parametri scăzuţi

După ce mai multe organizaţii internaţionale au fost obligate să corecteze prognozele referitoare la evoluţiile economiei federale pe anul în curs, joi a fost rândul specialiştilor germani să se pronunţe.

Experţii Băncii Centrale Europene mai speră încă în revigorarea economiilor de pe continent.

Experţii Băncii Centrale Europene mai speră încă în revigorarea economiilor de pe continent.

Nici aprecierile lor nu sunt însă mai optimiste. Institutele de profil din diverse landuri au redus cifrele iniţiale, cele mai multe aprecieri situându-se în jurul valorii de 1 procent creştere economică. Doar experţii în economie din München privesc cu ceva mai multă încredere evoluţiile economice, fixând rata de creştere la 1,2 procente.

La nivel european, economia germană se clasează însă pe ultimul loc atât în spaţiul euro, cât şi în cel al Uniunii Europene, din punctul de vedere al creşterii economice.În media realizată în statele Europei Centrale şi Occidentale în ultima decadă, Germania a obţinut cea mai redusă rată a evoluţiei economice. Doar România şi Bulgaria au înregistrat în medie rate mai scăzute la nivel economic, în perioada menţionată. Singurii care îşi păstrează o notă de optimism sunt cei de la Banca Central Europeană, care descoperă semnale bune pentru revigorarea economiei la nivel european. Creşterea cererii pe plan intern şi sporirea interesului consumatorilor privaţi vor readuce economia pe calea cea bună. În cifre, prognozele bancherilor europeni pentru spaţiul euro stabilesc o creştere a produsului intern brut de 1,6 procente. Inflaţia va rămâne la nivelul de 1,9 la sută.

  • Data 11.03.2005
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2RT
  • Data 11.03.2005
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2RT