1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Creştere economică sau reducerea inegalităţilor sociale?

În România inegalităţile sociale se plasează la un nivel mai ridicat decât media din Uniunea Europeană, dar trăsătura cea mai importantă este că diferenţele au devenit tot mai mari în perioada de creştere economică.

default

După o lungă perioadă de recesiune, România avea să înregistreze pentru prima dată creştere economică în anul 2000. Dar, în mod surprinzător, tot de atunci aveau să se adîncească şi contrastele sociale. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, inegalitatea veniturilor populaţiei a crescut foarte mult între 2001 şi 2006, ceea ce înseamnă că prosperitatea relativă pe care o cunoştea pentru prima dată societatea românească după căderea comunismului a fost distribuită într-o singură direcţie. Câştigătorii acestei perioade au fost cei care erau dinainte bine plasaţi, iar perdanţii au continuat să fie săracii. De fapt ceea ce s-a întîmplat în România în această primă perioadă de reviriment economic post-revoluţionar a mers împotriva tendinţelor sociale din Uniunea Europeană. În ţările mai prospere ale Europei occidentale inegalităţile sociale tind, dimpotrivă, să scadă în perioadele de creştere economică şi invers.

Totuşi statistica arată fără dubiu că în anul 2007, tendinţa s-a inversat şi pe fondul unei bune creşteri economice, au scăzut sensibil inegalităţile faţă de anul 2006. Împotriva unei opinii curente şi neverificate, nu cota unică a provocat aşadar marile inegalităţi sociale, ci altceva care ţine de structura modelului economic şi social din România. După cum iarăşi se poate observa că aplicarea unui impozit progresiv pe veniturile populaţiei, în perioada 2001-2005 nu a contribuit deloc la scăderea disparităţilor sociale.

Sursa contrastelor sociale din România pare să stea în primul rând în dezechilibrul structural de care s-a vorbit obsesiv în ultima jumătate de an. Câtă vreme un număr foarte mare de persoane, bătrâni, copii ş.a.m.d. sunt beneficiari ai bugetelor sociale, relativ fixe şi care nu urmează cu promptitudine curba creşterii sau scăderii economice, orice creştere a veniturilor populaţiei active se traduce într-o creştere a contrastelor.

În aceste circumstanţe orice eveniment pozitiv în economie se traduce printr-o creştere a inegalităţilor sociale. Altfel spus cînd salariile cresc, şi pensiile par, prin comparaţie, mai mici. Cînd noi investiţii provoacă o dezvoltare a unui anumit domeniu economic, cum ar fi de pildă sectorul industrial, celelalte domenii stagnante dau impresia subiectivă a sărăcirii. Aşa se explică şi presiunea socială enormă care s-a produs asupra guvernelor tocmai în perioadele de creştere economică, deoarece contrastele sociale sunt dureroase nu doar prin ele însele, aşa cum se întîmplă în cazurile de pauperitate radicală, ci şi ca reflex psihologic. Sărăcia cu manifestările ei inclasabile este în sine stigmatizantă.

Dar concluzia, pe care iniţiaţii o cunosc de multă vreme, este că, într-o societate cu dezechilibre structurale cum este cea românească, a-ţi propune ca obiectiv politic central diminuarea inegalităţilor sociale înseamnă să abandonezi pur şi simplu obiectivul modernizării şi creşterii economice.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz