1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Creşte cantitatea de valută falsă aflată în circulaţie

Potrivit ediţiei de azi a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung, care îl citează pe directorul Europol, Jürgen Storbek, volumul bancnotelor euro falsificate a crescut în a doua jumătate a anului 2003 cu peste 30 de procente.

Atenţie! Sunt sau nu sunt falşi?

Atenţie! Sunt sau nu sunt falşi?

Deşi noile bancnote sunt considerate mai sigure, comparativ chiar si cu dolarul american, în zona în care Euro nu este moneda naţională, cu deosebire în statele candidate la aderare, falsificarea cunoaşte cote alarmante. Răspândirea bancnotelor false în această zonă este explicată de Storbek prin faptul că statele sunt obligate, prin semnarea unei convenţii internaţioanle care datează din 1929, să îşi protejeze moneda proprie, nu însă şi valuta provenită din afara graniţelor. Directorul Poliţiei Europene este însă foarte mulţumit de cooperarea cu autorităţile române şi bulgare. Pe măsură ce tehnica falsificatorilor se perfecţionează creşte şi colaboraerea la nivel de Europol şi Interpol. Cu toate acestea, însă, românilor li se recomandă să verifice cu atenţie bancnotele euro pe care le primesc la casele de schimb sau de la persoane particulare