1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Creştere economică sub aşteptări în Germania

Bogdan Bighiu22 octombrie 2004

Prognozele Guvernului de la Berlin sunt mai optimiste decât ale specialiştilor Bundesbank

https://p.dw.com/p/B2Y7

Creşterea economică în Germania în 2005 ameninţă să fie, potrivit estimărilor experţilor Bundesbank, mai redusă decât prognozele guvernului federal. Potrivit cotidianului ”Financial Times Deutschland” Banca Federală Germană apreciază că creşterea economică va fi în 2005 de aproximativ 1,5%. Această cifră este mai mică decât cea prognozată de Guvernul de la Berlin, de 1,7 – 1,8% ce va fi anunţată, potrivit publicaţiei citate, de ministrul federal al economiei Wolfgang Clement, la începutul săptămânii viitoare.