1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Crăciunul de fiecare zi

Încerc să-mi imaginez cum ar fi arătat o Românie cu Steaua în finala Cupei UEFA, ba chiar — cine ştie? — câştigătoare a competiţiei. În peisajul cenuşiu al ţării, evident că orice succes e hiperbolizat şi orice menţionare pozitivă în presa internaţională e privită drept o mană cerească. Reversul acestor plăcute evenimente e că românul e obligat să suporte, cu o frecvenţă direct proporţională cu victoriile din teren, prestaţiile patronului echipei, numitul Gheorghe Becali.

default

Oricât m-aş strădui, chiar nu înţeleg de ce i se atribuie acestui individ „spaţiu de emisie” cu nemiluita, de vreme ce pentru tot ce are de spus chiar şi câteva secunde ar fi arhi-suficiente. Pe nebăgate de seamă, românii au ajuns să ştie pe de rost obiceiurile şi tradiţiile familiei Becali, certurile cu verişorii şi rivalităţile cu Vadim. Îi ştim pe de rost lozicile politice împrumutate de la legionari şi am ajuns chiar să-i înţelegem pronunţia atît de specială. Am aflat, chiar cu prilejul deplasării in Anglia, că Londra e locul de unde „Gigi” şi-a cumpărat costumele (nu multe, ci vreo cincisprezece, şi nu scumpe, ci costând abia optzueci de mii de euro!), pantofii, cămăşile şi ciorapii.

Ţara în care astfel de lăudăroşenii jenante pot face impresie, trebuie să fie o ţară de ţoape, de milogi care cerşesc la colţul străzii şi care, asemeni fetiţei cu chibrituri din basmul lui Anderson, îngheaţă privind cum în luxoasele şi bine încălzitele camere alţi copii se desfată cu minunatele lor jucării. Or, pentru aceştia, Gheorghe Becali poate fi un idol. Alte motive, decât scandalurile de mahala, sudălmile ca la uşa cortului şi invectivele distribuite cu generozitate nu prea sunt pentru a face din el principala vedetă mediatică a momentului.

Că Becali vorbeşte şi gândeşte într-un anumit fel, e dreptul său. Dar a-l transforma în model pentru milioane de alţi români, parcă e prea de tot. Or, dacă idealul românului a ajuns pescuirea bancnotelelor aruncate în scârbă de „latifundiarul din Pipera” şi dacă n-au alte desfătări culturale decât să-i asculte peroraţiile megalomane, cu atât mai rău pentru români. Partea proastă e că noua generaţie însăşi — o generaţie în care microbismul fanatic şi analfabetismul agresiv alcătuiesc o combinaţie explozivă — nu cunoaşte alte modele decât cele oferite în cadrul sandwichurilor de lăudăroşenii asezonate cu vulgarităţi de ultimă speţă.

Nu cred că e o exagerare să explicăm înfrângerea usturătoare a Stelei de către Middlesbrogh prin şocul cultural pe care fotbaliştii români îl vor fi resimţit: în locul atmosferei familiare din Ghencea, infestată cu sudălmi, ameninţări şi exprimarea pe faţă a urei rasiale, în care se pare că fotbaliştii români funcţionează foarte bine, au fost întâmpinaţi cu aplauze şi cântece. Derutaţi, demobilizaţi de ceea ce le era dat să trăiască, nu s-au mai putut concentra asupra partiturilor de joc ce le reveneau.

Dacă fotbaliştii săi au clacat, nu acelaşi lucru se poate spune despre patronul Becali, parcă mai în formă ca oricănd, gata să-şi ia revanşa chiar şi asupra lui Dumnezeu. Ce s-ar fi întâmplat, mă întreb cu groază, dacă Steaua chiar ar fi ajuns campioana Europei?!
  • Data 02.05.2006
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2zm
  • Data 02.05.2006
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2zm