1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Covoare otomane din bisericile transilvănene expuse la Berlin

La prestigiosul Muzeu de Artă Islamică din Berlin – Muzeul Pergamon va fi deschisă mâine o interesantă expoziţie expoziţie de covoare otomane din Transilvania. Manifestarea a fost organizată de muzeul berlinez, Muzeul Bruckenthal din Sibiu şi Muzeul Culturilor Europene din captiala Germaniei în colaborare cu Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin.

Muzeul Pergamon din Berlin

Muzeul Pergamon din Berlin

Cel care vizitează bisericile evanghelice din Transilvania va fi poate surprins să întâlnească aici o mare varietate de covoare otomane de o neasemuită valoare. Dar ce caută asemenea covoare anatoliene, obiecte de cult islamic, într-o bisercă creştină din sudestul Europei? Covoarele, care datează din secolele 15-18, au fost aduse de negustorii, care se întorceau din Asia Mică, după încheierea unor afaceri fructuoase. Un obicei răspândit în spaţiul tansilvan. Prea multe dovezi nu există însă în acest sens. În registrele oraşului Braşov din secolul 16, cu evidenţa mărfurilor pentru care s-a perceput vamă, se găsesc multe însemnări referitoare la covoarele otomane aduse în Ţara Bârsei. Vama se ridica la vremea aceea la 20 la sută din valoarea produslui. Uneori covoarele erau donate bisercii la nunţi. Covoarele avea darul de a înfrumuseţa interioarele dar erau şi un simbol al bunăstării, ca de altfel în întreaga lume apuseană. Astăzi aceste covoare sunt de negândit din locaşurile de cult luterane din Transilvania. Cea mai bogată colecţie o deţine Biserica Neagră din Braşov, cu peste 150 de piese rare.

Din colecţiile bisericilor transilvănene au fost alese 24 de piese care sunt expuse până pe 7 ianuarie la prestigiosul Muzeu de Artă Islamică, Muzeul Pergamon din Berlin. Este prima călătorie în care aceste obiecte extrem de valoroase au pornit, părăsind pentru scurtă vreme locul în care s-au aflat timp de secole. Expoziţia va fi inaugurată printr-un bogat material ilustrativ fotografic, de mari dimensiuni, cu imagini ale siturilor transilvănene de unde provin exponatele. Cu acelaşi prilej vor fi lansate şi ediţiile în limbile română, germană şi maghairă ale lucrării „Covoare otomane în Transilvania” de Stefan Ionescu. Volumul a fost publicat iniţial la Roma în limbile engleză şi italiană. Pe marginea expoziţiei are loc congresul anual al Fundaţiei Volkmann cu tema „Covoare din Transilvania”, cu participarea a numeroşi experţi în domeniul covoarelor orientale din Germani, Austria, Elveţia, Italia, Franţa, Marea Britanie, Turcia şi SUA.

  • Data 27.10.2006
  • Autoare/Autor Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2qq
  • Data 27.10.2006
  • Autoare/Autor Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2qq