Cota unică a trecut prin Parlamentul României
27 ianuarie 2005Senatul României a adoptat, într-o sesiune extraordinară desfăşurată în această dimineaţă, proiectul de Lege privind aprobarea ordonanţei guvernamentale referitoare la introducerea cotei unice de impozitare de 16%. Proiectul de act normativ a fost adoptat la limită, cu 58 de voturi pentru, 53 împotrivă şi o abţinere, relatează Mediafax. Ordonanţa de Urgenţă vizează înlocuirea sistemului global de impunere progresivă a veniturilor realizate de persoanele fizice cu un sistem bazat pe cota proporţională de 16% aplicată pentru majoritatea categoriilor de venituri. Reprezentanţii Guvernului au susţinut că sistemul propus asigură simplitate, obiectivitate şi crează pemisele pentru creştere economică prin stimularea investiţiilor. Senatorul PSD Ştefan Viorel a declarat că grupul pe care-l reprezintă respinge introducerea cotei unice pe motiv că o asemenea măsură reprezintă "o lovitură pentru bugetele locale, nu este o măsură proprie spaţiului european" şi reprezintă ”doar o redistribuire a veniturilor”. În replică, ministrul Finanţelor, Ionuţ Popescu, a susţinut că măsura sprijină mediul de afaceri şi stimulează crearea de locuri de muncă.