Coruperi

"Noul raport al parlamentului european privind stadiul pregătirilor extinderii, calificate de insideri drept big bang deşi e un îndelungat şi laborios proces... nu conţine suprize, deşi deplînge numeroasele probleme nerezolvate, între care corupţia endemică", notează Suedeutsche Zeitung. Ziarul din Muenchen constată că aceste critici, inclusiv cele vizînd carenţele din administraţiile noilor state membre, care nu aplică încă legislaţia UE, sau absenţa igienei în agricultură, "nu pun realmente sub semnul întrebării proiectul lărgirii". La urma urmei nici moneda europeană euro, scrie ziarul german textual, "nu e pe cale să fie desfiinţată doar pentru că Franţa şi Germania trişează încercînd să se fofileze pe lîngă regulile pactului de stabilitate". In ce priveşte corupţia, ziarele germane de azi acordă ample spaţii învinuirilor de luare de mită formulate la adresa şefului clubului de fotbal Muenchen 1860. Potrivit acuzelor, Karl-Heinz Wildmoser şi fiul său ar fi băgat în buzunar un bacşiş în valoare de aproape 3 milioane de euro din partea unei firme austriece însărcinate cu construcţia unui mare stadion în capitala Bavariei. Unii comentatori scot în evidenţă necesitatea ca şi Germania să-şi combată corupţia internă aşa cum li se cere şi statelor ce vor fi incluse în UE. Înşelăciuni net mai grave, cu urmări potenţial catastrofale pentru întreaga lume i se reproşează regimului fundamentalist-islamic al Iranului. Intreaga presă germană şi occidentală analizează impactul lipsei de sinceritate atribuite Teheranului în privinţa programului său nuclear, rămas secret şi potenţial militar în ciuda promisiunilor iraniene. General-Anzeiger din Bonn constată că se înmulţesc indiciile trădînd persistenţa dorinţei Iranului de a-şi procura bomba atomică. In toamnă, scrie ziarul, "Iranul a admis că a violat termenii tratatului de neproliferare nucleară, făgăduind atunci, să accepte, fie şi condiţionat, controale ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Iată însă că, după manipulatele alegeri parlamentare, poziţia iraniană s-a reînăsprit sensibil. Odată în plus, europenii au reuşit să convingă SUA să accepte un text de condamnare temperat, care evită impunerea de sancţiuni. Totuşi, îndoielile sporesc continuu şi pe bătrînul continent, slăbind simţitor răbdarea Europei faţă de subterfugiile şi tergiversările iraniene". Şi ziarul german de stînga, Frankfurter Rundschau se exprimă în termeni similari, subliniind că iritarea manifestată de iranieni faţă de eruopeni "demonstrează că Teheranul n-a înţeles dincotro bate vîntul pe eşichierul politic internaţional". La prima vedere, scrie ziarul,"americanii au preluat rolul poliţistului rău, ameninţînd Iranul cu biciul, în vreme ce europenii joacă partitura celui blînd, momindu-i pe mulahi cu zăhărelul". Realitatea este că, mai nou, rolurile SUA şi Europei au fost, potrivit ziarului, acordate şi îmbinate net mai bine decît în epoca aşa-numitului dialog critic cu Iranul. Potrivit ziarului de stînga, Sueddeutsche Zeitung, din Muenchen, atitudinea conciliantă a occidentului faţă de Teheran este riscantă. Ziarul susţine că ar trebui totuşi perpetuată, europenii condiţionînd ce-i drept investiţiile în Iran şi schimburile comerciale, de renunţarea la programul nuclear iranian; un butoi cu pulbere, căruia pînă la urmă "americanii şi israelienii nu-i vor oferi fitilul, ci îl vor arunca în aer". Mai realist, ziarul conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung pune degetul pe rană, constatînd eşecul tentativei Londrei, Berlinului şi Parisului de a demonstra SUA, pe tabla de şah iraniană, că se poate "împiedica înarmarea nucleară a unei ţări în curs de dezvoltare, fără să fie nevoie să i se răstoarne regimul". Iranul urma să devină un soi de "antiirak, un fel de victorie, fie şi tardivă, a lui Hans Blix asupra lui George Bush. Or, se vădeşte tot mai clar că regimului iranian nici prin cap nu-i trece să renunţe la programul său nuclear şi la prezervarea opţiunii atomare militare, conchide ziarul din Frankfurt. Sub titlul "Lecţie de Realpolitik", ziarul Die Welt publică un interesant articol pe marginea politicii americane şi europene faţă de Orientul Apropiat şi Mijlociu. Autorul său, istoricul Michael Stuermer reia analiza unuia dintre cei mai fini cunoscători occidentali ai regiunii. Potrivit fostului ambasador în Israel, Michael Indyk, atentatele dela 11 septembrie au deschis o prăpastie de proporţii civilizatorii în relaţiile transatlantice, traumatizîndu-i pe americani, pentru a isca în schimb germanilor dorul de sfîrşitul istoriei. Totuşi dorinţa americană de transformare a Orientului Mijlociu antedatează masacrele dela 11 septembrie. Atîta doar că, spre deosebire de administraţia actuală, care caută să obţină pacea prin democratizarea lumii arabe, cea în frunte cu Bill Clinton încercase, invers, să promoveze democraţia prin restabilirea prealabilă a păcii. Indyk, un democrat care ar putea fi reactivat în cazul unei victorii prezidenţiale a lui John Kerry, consideră că ambele strategii ar fi greşite. Conform expertului american, se impune în prezent stabilizarea unui guvern pluralist în Irak, pentru ca apoi occidentul să ia la puricat Iranul, un persistent pericol nuclear, care continuă să fie şi sponsorul cel mai agresiv al terorismului, în special al celui antiisraelian. Concomitent, trebuie reluate eforturile de aplanare a conflictului israeliano-palestinian, cu condiţia instalării unei conduceri palestiniene post-Arafat, dotată cu suficientă autoritate, pentru ca Israelul să aibă cu cine face pace. Indyk a avertizat că planurile israeliene de retragere unilaterală riscă să permită apariţia, dincolo de bariera de securitate a statului evreu, a unuia palestinian care, prăbuşit în anarhie, război civil şi terorism ar fi şi primul stat din lume eşuat înainte de a se naşte. In ce priveşte viitoarea politică americană, în urma alegerilor din toamnă, Stuermer îi avertizează pe europeni să nu-şi facă iluzii cu privire la o ebventuală schimbare politică externă majoră a cursului american, după o eventuală victorie prezidenţială a democraţilor.