1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Corupții sînt prinși, corupția rămîne

Corupția nu poate fi diminuată pînă la limitele existente și în țările occidentale fără o armonizare a legislației prin care faptele de corupție să fie prevenite, descurajate, și nu doar sancționate.

Mulți ani după 1990, cînd foștii activiști și securiști sprijiniți de politicieni și-au făcut marile averi, s-a spus că “avem corupție fără corupți.” Justiția era subordonată politic, mulți magistrați din regimul comunist fiind folosiți în acest scop prin avansarea lor în fruntea parchetelor și a instanțelor de judecată.

În 2004, în faza de preaderare a României la Uniunea Europeană, comisarul european pentru extindere, Gunter Verheugen, vorbea pentru prima dată de “peștii cei mari”, referindu-se la marii corupți care nu erau atinși nici cu un deget de justiția subordonată la acea vreme cuplului Iliescu-Năstase. Raportorul european Emma Nicholson vorbea tot la acea vreme de “rechinii” pe care puterea de la București îi protejează, urmărind doar “momeala”.

Un raport foarte dur redactat de baroana Emma Nicholson și votat de Parlamentul european la începutul anului 2004 specifica limpede că problema principală privind aderarea României la UE este corupția. Este edificator să ne reamintim cum au fost apreciate de politicienii puterii și ai opoziției dezbaterile parlamentarilor europeni asupra raportului. Ion Iliescu: “Probabil că sînt și unele exagerări și pe astea le tratăm cu toată sportivitatea.” Adrian Năstase: “Au fost cîțiva parlamentari europeni care au cerut suspendarea negocierilor cu România, dar această încercare nu le-a reușit.” Traian Băsescu, președintele PD: “Raportul atrage atenția asupra faptului că România este un stat corupt, cu o administrație ineficientă, cu o Justiție care nu se constituie în garantul statului de drept.” Cît de mult își dorea puterea de la acea vreme să fim primiți în UE se vede din declarațiile reproduse.

Am făcut acest recurs la memorie pentru a ajunge la declarațiile recente ale președintelui Klaus Iohannis legate de obiectivul ridicării MCV: “A venit momentul, la opt ani de la instituirea MCV-ului, ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită și să se constate că acele condiționalități, sub rezerva cărora am devenit stat membru, au fost îndeplinite.” O mare parte a presei a criticat declarația președintelui, fără a ține însă cont de precizarea pe care acesta a făcut-o, și anume că pentru îndeplinirea acestui obiectiv al sistemului judiciar “toate instituțiile din justiție, dar și parlamentul și puterea executivă trebuie să își dea concursul pentru ca atunci cînd actualul CSM și actualul parlament își termină mandatele, să poată bifa această reușită.”

Nu este vorba așadar de o declarație iresponsabilă, ci de un obiectiv, pe care președintele, asumîndu-l, l-a clarificat într-un interviu în Adevărul, arătînd că pentru îndeplinirea acestuia e nevoie de un orizont de timp rezonabil, 2016-2017. De remarcat este că președintele face apel la toate puterile statului, legislativă, executivă și judecătorească, să colaboreze pentru reușita acestui obiectiv.

MCV-ul este perceput îndeobște ca fiind un instrument de verificare exclusiv a funcționării Justiției, ceea ce în realitate nu e adevărat. Ultimele rapoarte ale Comisiei Europene, care evidențiază rolul pozitiv al DNA, ANI, ÎCCJ în combaterea corupției, arată în același timp că activitatea acestor instituții este îngreunată de puterea politică. Este de notorietate mecanismul bine pus la punct de politicieni pentru a-i apăra pe confrații din parlament suspectați de fapte de corupție sau de incompatibilitate, tergiversînd în felul acesta punerea în mișcare a anchetelor procurorilor.

Cînd vorbim de lupta împotriva corupției, de regulă avem în față tabloul anchetelor, arestărilor, proceselor în desfășurare și condamnărilor definitive din rîndul parlamentarilor, miniștrilor, directorilor de companii sau instituții publice, președinților de consilii județene, primarilor. Statistic vorbind, DNA a finalizat în ultimii zece ani 21.000 de dosare de corupție, în care s-a stabilit un prejudiciu de peste două miliarde de euro. Trăim în țara în care din cei 580 de parlamentari, 50 au probleme cu legea, fiind în diferite stadii ale urmăririi penale sau desfășurării procesuale, inclusiv condamnați cu executare sau cu suspendare. Trăim în țara în care din cei 40 de președinți de consilii județene, 7 au sau au avut probleme cu legea. Numărul se multiplică atunci cînd ajungem la primari, consilieri, șefi de companii și agenții etc.

Vorbim așadar, mai ales în ultimii ani, de o mai bună funcționare a justiției pe măsură ce s-a eliberat treptat dar nu întru totul de ingerințele politice, vorbim de urmărirea, prinderea și condamnarea tot mai multor corupți, dar ne scapă printre degete cauzele corupției, rădăcinile adînci ale acestui flagel moștenit din comunism și proliferat după. Acum am putea spune: “Corupții sînt prinși, corupția rămîne.” Justiția, singură, oricît de bine ar funcționa, nu poate face mai mult. De aceea cred că declarația președintelui Iohannis prin care cheamă instituțiile din justiție, legislativul și executivul să colaboreze pentru îndeplinirea obiectivului ridicării MCV este corectă și extrem de importantă, în măsura în care se va trece și la fapte.

Corupția nu poate fi diminuată pînă la limitele existente și în țările occidentale fără o armonizare a legislației prin care faptele de corupție să fie prevenite, descurajate, și nu doar sancționate. În momentul de față, legea de înființare și funcționare a ANI și legile declarării averii și a conflictului de interese sînt printre puținele legi care descurajează corupția. E greu de imaginat cum ar zburda liber politicieni și funcționari de toate gradele în absența acestor legi.

O cauză profundă generatoare de corupție, adînc înrădăcinată în sistemul nostru politic, este politizarea funcțiilor, de la directori în ministere și ai companiilor economice la șefi de instituții publice, spitale, școli, instituții de cultură, instituții publice de presă. Toți aceștia știu că se bucură de protecție politică și acționează după regula clientelismului. O altă cauză e strîns legată de legile electorale, în primul rînd de legea finanțării partidelor, care permite agoniseala de bani negri pentru campaniile electorale cu costuri de multe milioane de euro, bani pe care partidele le primesc inclusiv de la finanțatori cu decizia de pușcăriaș la purtător, urmînd să scape basma curată în schimbul donației către partidul respectiv.

Reformele instituționale făcute sub presiunea occidentală nu sînt suficiente. Chiar dacă multe instituții respectă standardele europene, oamenii din fruntea acestora sînt adesea incompetenți și lipsiți de conduită morală, tocmai pentru că sînt numiți pe criterii politice.

Cînd în societatea românească vom avea o nouă abordare a muncii, clădită pe promovarea competenței și a valorilor în toate zonele, începînd cu clasa politică (parlamentul are cotă de încredere puțin peste 10%), atunci și abia atunci DNA, ANI, ÎCCJ vor avea mai puțin de luptat împotriva corupției. Cînd vom avea acele instrumente și un climat de prevenție, susținut de oameni de ispravă, atunci putem fi siguri că nu vom mai avea nevoie de MCV. Și că președintele Iohannis a reușit o performanță greu de imaginat astăzi.