1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Corupţia transpartinică

Cutremurul generat de reţinerea a 200 de vameşi şi poliţişti de frontieră cu propunerea de arestare preventivă pare a fi luat prin surprindere opinia publică.

default

În fapt, acest cutremur putea să se producă şi acum un an, şi acum doi ani, şi acum douăzeci de ani, fiind bine ştiută corupţia din vămi. A lipsit pînă acum doar voinţa politică pentru încercarea de a face curăţenie la frontiere, acolo pe unde au trecut ilegal de la carburanţi, ţigări şi cafea, pînă la infractori care au fost daţi ulterior în urmărire generală.

Acţiunea aceasta de amploare, în urma căreia a fost destituit şi este acum cercetat de procurorii anticorupţie şi şeful vămilor va dezvălui, se pare, şi implicarea unor oameni politici în cauţionarea corupţiei de la vămile din România.

Dacă va fi aşa, vom afla desigur nişte nume din actualul guvern sau actuala majoritate parlamentară. Numirile în funcţii pe criterii politice au şi acest revers. Justiţia s-ar putea să reţină aşadar şi nume din actuala putere, care să dea socoteală.

Dar problema e că Justiţia va fi neputincioasă în a trage la răspundere politicieni din guvernările anterioare, implicaţi şi ei în cauţionarea corupţiei din vămi. Cel puţin, aceasta este părerea mea, că lucrurile se vor opri la momentul prezent, la monitorizările care se fac de şase luni de zile în vămi, aşa cum a anunţat şi preşedintele Băsescu.

Revin la ce spuneam mai înainte: ce ne facem cu decontarea corupţiei, în justiţie, a guvernărilor anterioare? Am uitat de încălcarea embargoului cu fosta Iugoslavie în timpul guvernării Văcăroiu? Am uitat de operaţiunile "ţigareta" din timpul mandatului lui Emil Constantinescu, cînd justiţia a reţinut doar cîţiva ţapi ispăşitori, cîţiva executanţi?

Am avut acazia să văd anul trecut în mai multe zone superbe din împrejurimile municipiului Turnu-Severin sute de vile noi, unele dintre ele valorînd milioane de euro. Multe din aceste vile sînt produsul contrabandei cu benzină adusă de la sîrbi cu canistrele, mi-au spus cei care ştiau bine cum se făcea acest trafic ilegal. Vilele vameşilor pe care le arată acum televiziunile sînt produsul aceluiaşi trafic ilegal, păstorit de oamenii legii. Aceste fortăreţe nu au putut fi construite, presupun, din şpaga dintr-un singur an, ele sînt rodul unor ani de zile în care filiera corupţiei nu a fost cercetată de oamenii legii şi de oamenii politici de decizie, ba dimpotrivă, aceasta a fost încurajată.

Ideea este că filierele de crimă organizată, cum este şi filiera din vămi, s-au transmis de la o guvernare la alta, de la o putere politică la alta. Au fost schimbaţi şefii, pentru contactul direct cu factorul politic, dar filiera a rămas.

De aceea criminalitatea economică în România este de fapt una transpartinică.

Oalele se vor sparge acum în capul PDL şi al guvernului Boc. Este o acţiune de curaj a actualei puteri, care desigur că nu va fi apreciată, ci interpretată în fel şi chip.

Dar cineva trebuia să îşi asume odată spargerea acestei filiere de corupţie din vămi. La fel cum e nevoie de o decizie politică pentru cercetarea corupţiei din sectorul medical şi farmaceutic ori a modului cum au fost atribuite achiziţiile din bani publici.

Şi enumerarea nu se opreşte aici.

Autor: George Arun
Redactor: Medana Weident