1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Corupţia globală vs corupţia românească

Un articol apărut în The New York Times pledază în favoarea corupţilor „pro-occidentali”, considerându-i victime ale unei nedrepte justiţii populiste.

Presa românească a remarcat cu mare nedumerire un articol apărut în ediţia din 4 martie 2015 a ziarului The New York Times. Este vorba de un op-ed semnat de Patrick Basham, directorul unui ONG american (Democracy Institute), care critică politica autorităţilor judiciare din România. Patrick Basham îşi intitulează articolul ”Mania anti-corupţiei din România”, sugerând că autorităţile judiciare manifestă simptome patologice şi că s-au transformat într-un instrument de persecutare a oponenţilor politici.

Un articol apărut în The New York Times nu este în sine un eveniment, chiar dacă America este privită adesea în România cu adulaţia bovarică a periferiei. Dar acest text este interesant deoarece pare să aibă o legătură destul de strânsă cu lobby-urile unor mari companii industriale şi cu conexiunile lor româneşti. În toamna anului 2013, înaintea vizitei primului-ministru Victor Ponta la Washington, Democracy Institute publica o analiză economică în care România era prezentată ca un viitor „tigru al Balcanilor”, mai ales graţie deschiderii sale către investiţii americane de tipul Gabriel Resources (Roşia Montana) sau Chevron (gazele de şist). De fapt aceste exemple erau singurele argumente ale unei pledoarii care părea să fie recompensa pentru decizia Guvernului Ponta de a înainta Parlamentului legea dedicată aurului de la Roşia Montana.

Un an mai târziu, atunci când sorţii se răsturnaseră şi când oponenţii proiectului minier păreau să fi obţinut câştig de cauză, Patrick Basham publica în Pravda.ru, un articol intitlulat ”România lui Victor Ponta: unde s-a rupt firul?” în care căuta să explice de ce şi-a schimbat opinia despre viitorul şi şansele economice ale României. Din nou aceeaşi preocupare: respingerea proiectului Roşia Montana care, în opinia autorului, ar fi reprezentat un impuls economic decisiv şi un semnal fără echivoc adresat marilor investitori că România a devenit cu adevărat deschisă faţă de economia globală. Dacă primul articol părea un premiu şi o încurajare, acest al doilea text lua chipul unei sancţiuni împotriva premierului şi, poate nu întâmplător, apărea exact în ziua primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

În subsidiar, Patrick Basham introducea un subiect nou. Odată ce a stabilit că politica românească merge tot mai prost din cauza lipsei de rectitudine a premierului Ponta, americanul a tras concluzia că şi noile condamnări penale ar fi viciate de acelaşi spirit malonest. Cum ar fi de pildă ”inculparea lui Adamescu, aparent motivată politic”.

În fine, articolul de ieri pune subiectul campaniilor judiciare pe prim plan, pledând de astă dată nu doar în favoarea lui Dan Adamescu, proprietarul României Libere, dar şi a lui Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax Group, pe care îi consideră pur şi simplu victime politice ale guvernului Ponta. Observăm că rolurile s-au inversat. Până nu demult cei care acuzau persecuţiile politice erau Dan Voiculescu şi potentaţii PSD prin intermediul presei afiliate, acum cei care protestează sunt exponenţii capitalului global şi colaboratorii lor autohtoni.

Exact în clipa în care cetăţeanul român de rând a câştigat mai multă încredere în justiţie văzând că ea loveşte şi în tabăra cealaltă, exact atunci lobby-ul marilor corporaţii denunţă justiţia din România. Nici noul preşedinte Klaus Iohannis nu este cruţat, el fiind prezentat, în treacăt, drept un ”populist” care ar fi încurajat campania anticorupţie din motive electorale. Ideea generală a lui Basham este că DNA (cu chipul Laurei Codruţa Kovesi) suferă de tulburări maniacale instrumentate politic de cei aflaţi temporar la putere.

De astă dată, Patrick Basham merge foarte departe: fie că ştie fie că nu, el reia în folosul celor pe care îi reprezintă, o veche teză a lui Adrian Severin potrivit căreia singura cale cu adevărat echitabilă de a rezolva problema corupţiei în România ar fi amnistierea tuturor celor vinovaţi şi inaugurarea unui nou început, cu o justiţie imparţială şi exigentă, dar care să nu acţioneze retroactiv. Argumentul lui Severin, reluat tale quale de Basham, este că absolut toţi cei care au făcut avere şi carieră în România ultimilor 25 de ani sunt vinovaţi de ceva în aşa chip, încât orice acţiune judiciară va lua fatalmente chipul unei selecţii părtinitoare.

E uşor să identificăm aici o abilă construcţie justificativă care pledează pentru conservarea statu quo-ului politic şi blocarea ”revoluţiei” judiciare. Dar este revelator că, de astă dată, teoria este expusă de partea adversă, aceea conectată la capitalul global şi care până recent se camuflase abil sub cea mai iacobină retorică anticorupţie.

În sine, articolul lui Basham este mai curând dezagreabil prin astuţiile sale şi nu ar merita un comentariu, dar el posedă calitatea că, oferă, indirect, o imagine mai clară asupra curenţilor subterani care au configurat politica românească din ultimul deceniu.