1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Corupţia funcţionează perfect în Portugalia

În clasamentul Transparency Internaţional privind corupţia, Portugalia se situează pe locul 32. Dar, în Portugalia, nu numai corupţia la nivel înalt este la ordinea zilei.

default

Într-un birou de dimensiuni impresionante o doamnă minionă pare îngropată între munţi de dosare. Maria Jose Morgado, de profesie procuror, luptă de ani zile împotriva corupţiei. "M-aş bucura dacă s-ar schimba ceva, dar mă îndoiesc! Nu văd ce ar putea contribui la combaterea acestui fenomen. Oamenii nu sunt sfinţi, iar acolo sus nu trebuie să se teamă că vor fi pedepsiţi. La noi cine a ajuns până acum într-o situaţie jenantă din cauza corupţiei?"

Problema e că nimeni! Cu toate acestea suspectii ori reclamaţiile nu lipsesc. Maria Jose Morgado aminteşte de primari implicaţi ilegal în afaceri imobiliare şi de acţionari ai unor cluburi de fotbal care mituiesc arbitri. Sunt cazuri cunoscute în Portugalia, dar anchetele nu s-au încheiat nici până în ziua de azi. Corupţia face parte din viaţa de zi cu zi, susţine şi Pedro Bacelar Vasconcelos, profesor de drept constituţional. "Portugalia este pătrunsă de corupţie, în adevăratul sens al cuvântului. De fapt, nouă ne este străină noţiunea de corupţie. Noi nu facem decât să condamnăm nişte practici vechi de când lumea şi pământul, care nu au nimic de-a face cu statul modern; practici pe care acum le numim corupţie".

Mita e la putere

Symbolfoto Korruption

Cu alte cuvinte: dacă înainte era bine să-i faci o favoare unui prieten, nici în ziua de azi nu poate fi greşit. Nu contează că respectivul prieten e un poliţist care închide ochii când ai comis o faptă rea. La fel nu contează nici dacă o firmă imobiliară, care tocmai a câştigat o licitaţie, îi face cadou un apartament fiicei primarului... Pur şi simplu portughezii nu vad nimic greşit în toate astea, se plânge Maria Jose Morgado care expune cazul unui fost preşedinte al unui renumit club de fotbal care trăia pe picior mare şi conducea maşini scumpe. Anchetat pentru evaziune fiscală, respectivul s-a dovedit a fi un cetăţean onest, dar nu pentru că ar fi fost nevinovat, ci pentru că Fiscul nu şi-a dat nicio osteneală în a face toate verificările. "E o muncă dificilă, iar probleme sunt la toate nivelurile. Avem greutăţi în a scoate la iveală dovezi, greutăţi în a face instanţa să accepte dovezi, greutăţi în a colabora cu societatea civilă."

De asemenea, corupţia la nivel mai mic funcţionează perfect. Pentru că timpul de aşteptare în cazul unei operaţii poate fi şi de câteva luni, mai toţi doctorii propun pacienţilor să-i opereze privat contra unor sume destul de măricele. Evident, intervenţiile medicale au loc în spitalele de stat şi nu în clinici particulare... Totodată, contra unui bacşiş, orice instalator sau electrician rezolvă problema pe loc. O experienţă prin care Stefan Stieb a trecut deseori şi va mai trece multă vreme de acum încolo. Stieb, de profesie consilier financiar, trăieşte de 20 de ani în Portugalia. "Cea mai mare problemă sunt de fapt miile de meseriaşi şi mici întreprinzători care vin numai dacă le spui dinainte că nu e nevoie să taie chitanţă. E greu să lupţi cu o asemenea mentalitate", spune el.

Totuşi, Maria Jose Morgado va lupta în continuare împotriva corupţiei. "Până la urmă picăturile mici erodează stânca", spune zâmbind în timp ce se îndreaptă către munţii ei de dosare.

Rautenberg,Thomas/CS

Editor: OS