1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Corupţia, brăţară de aur şi în Cehia

Aplicând şi ei motto-ul "Numai cine ştie să ofere mită când şi unde trebuie are succes", politicienii de la Praga au devenit la rândul lor actori principali ai unui amplu scandal de corupţie.

default

Cine are bani, are

Afaceristul Jiri Kubacek are toate motivele să fie supărat. El deţine două magazine de încălţăminte, iar spre sfârşitul anului trecut şi-ar fi dorit să-l deschidă şi pe-al treilea, chiar în centrul oraşului. Planurile sale s-au lovit însă de corupţie, adânc pătrunsă în structurile sociale ale Cehiei.

"Totul se bazează pe mită. Numai pentru închirierea spaţiului comercial pe care îl doream administraţia a pretins 50 000 de coroane. Şi nu oricum, ci cash. Nu am acceptat să dau aceşti bani. La noi în ţară corupţia este generalizată", spune patronul ceh.

El nu este însă singurul ceh frustrat de mersul lucrurilor în propria ţară şi profund dezamăgit de clasa politică.

Mită peste tot

Arzt Röntgenbild

Spune-mi câţi bani ai, ca să îţi spun de ce suferi. Sau ca să te operez

Ca şi cum ar mai fi fost nevoie, Transparency International confirmă faptul că Cehia are o mare problemă cu corupţia. Din radiografia făcută de directorul filialei cehe al acestei organizaţii, David Ondracka, reiese că fenomenul corupţiei se manifestă în mai toate domeniile de activitate.

De pildă, atunci când oamenii merg la medic, căruia trebuie să-i plătească anumite sume de bani pentru a fi operaţi mai repede. Nu dai mită, eşti operat mult mai târziu sau deloc. La fel stau lucrurile şi în instituţiile de stat, unde pilele şi banii îţi rezolvă toate problemele, spune directorul de la Transparency International din Cehia.

Din păcate pentru cehi, nu doar funcţionarii de la ghişee, medicii sau poliţişti sunt corupţi, ci şi reprezentanţii clasei politice. Nu trece o săptămână fără ca în Cehia să nu se vorbească de un nou caz de corupţie la nivel înalt în pofida asigurărilor oferite de guvernul conservator de dreapta, care încă de la învestirea sa, vara trecută, a promis să combată eficient flegelul. Puţine dintre aceste promisiuni s-au transformat însă şi în fapte.

Chiar şi aşa, premierul ceh Petr Necas anunţă din nou lupte grele pe frontul corupţiei. "Nimic nu trebuie ascuns de ochii cetăţenilor, de transparenţă depinde încrederea oamenilor în sistemul politic al ţării. Corupţia este pentru noi inacceptabilă. Vreau ca toţi cei vinovaţi de nereguli să fie traşi la răspundere", a declarat şeful cabinetului de la Praga.

Luptă fără succese

Deutschland Tschechien Ministerpräsident Petr Necas in Berlin

Petr Necas, premierul Cehiei

Numai că tocmai el, premierul, emblema luptei anti-corupţie, are o mare problemă când vine vorba de a prezenta măcar câteva succese repurtate în nemiloasa confruntare cu mult înfieratul fenomen - şi asta cu toate că guvernul a pus la punct o nouă strategie de luptă împotriva corupţiei la începutul acestui an.

Realitatea este crudă. Se pare că în Cehia fiecare al cincilea contract public este atribuit pe sub mână, lucru care provoacă daune majore economiei. Bugetul de stat este astfel păgubit cu 3,5 miliarde de euro în fiecare an.

Toţi actorii importanţi din economie ştiu că succesul este garantat mai ales când este obţinut pe căi neortodoxe. Ca să nu mai vorbim de cum şi de către cine sunt finanţate partidele politice.

Autor: Stefan Heinlein / Vlad Drăghicescu

Redactor: Ovidiu Suciu

Vă mai recomandăm