1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Corneliu Vadim Tudor: un studiu de caz

Unul din semnele cele mai evidente că românii sînt chemaţi să participe la o campanie electorală măsluită pentru alegerea preşedintelui şi a parlamentului pentru următorii patru ani este mediatizarea excesivă, chiar furibundă a liderului Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor.

Explicit, uniunea PSD-PUR reprezentată la vîrf de Iliescu, Năstase, Cozmâncă, Voiculescu livrează din nou tîrgoveţilor din iarmarocul electoral produsul numit ”pericolul Vadim”. Aşa cum de altfel partidul lui Iliescu şi Năstase a procedat şi în urmă cu patru ani, forţînd barierele bunului simţ al alegatorilor- evident al celor care-l au - pînă într-acolo încît disidenţi ai regimului comunist intraţi în conştiinţa, sau cel puţin în memoria publică, intelectuali autentici, oameni cu scaun la cap au dat buzna la urne în cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui şi l-au votat cu amîndouă mîinile pe Ion Iliescu, pentru ca nu cumva Corneliu Vadim Tudor să ajungă în fruntea statului, să umple, aşa cum a perorat în campania electorală liderul PRM, stadioanele cu mafioti, cu adversarii săi politici, cu personalităţile incomode din zona culturii şi să-i mitralieze pe toţi din chiar primele zile ale ocupării Cotroceniului.

Propun să fim cel puţin acum serioşi, după patru ani în care am avut suficient timp să ne dăm cu pumnii în cap pentru votul dat lui Ion Iliescu împotriva voinţei noastre, numai pentru a alege ”dintre două rele pe cea mai puţin rea”- aşa cum au impus atunci directorii de opinie publicului român sintagma respectivă care a făcut ceva istorie. O sintagmă, o pseudo vorbă de duh în spatele căreia s-au ascuns în fapt chiar cei care au lansat-o pentru a-şi rezolva atunci, au crezut ei, o problemă de conştiinţă. În fapt, o falsă problemă care nu a atins conştiinţele celor la care mă refer nici fracţiunea de secundă cît le-a trebuit pentru a introduce buletinul de vot în urna electorală a lui Ion Iliescu- explicit, pentru a-l credita pe artizanul mineriadelor şi al revoltelor populiste ce le-au urmat pentru încă patru ani la Cotroceni.

”Pericolul Vadim” a fost şi este o falsă problemă. ”Neofascismul” Partidului România Mare şi în special al liderului Vadim Tudor este greu de argumentat în termeni serioşi, dacă ţinem cu adevărat la a ne asuma argumentele- mai simplu spus, dacă avem acces la proprietatea cuvintelor. Şi spun acest lucru în ciuda faptului că despre acest ”neofascism” post comunist al grupării politice construite în jurul unei reviste de scandal- ”România Mare”- vorbesc lideri politici europeni şi americani, politologi şi sociologi de prima mînă din Europa comunitară şi din Statele Unite.

Cred în continuare că liderul PRM nu este decît un circar politic de o anumită clasă, susţinut şi votat de un procent substanţial de circari civili, de votanţi- între care, din păcate, se înscriu la loc de frunte o cohortă de preoţi ortodocşi susţinuţi în poziţie de drepţi în atele ultra naţionaliste- citeşte securiste- pe care le poartă pe sub sutană. Vadim Tudor nu este mai mult decît o marfă politică la cererea clientului, a consumatorilor de pe piaţa politică din România. Ca şi în cazul lui Ion Iliescu, pe care eu l-am numit ”Ion Iliescu al României”, dacă Vadim Tudor nu ar fi existat, el ar fi fost inventat: după legea cererii şi ofertei, la fel cum se întîmplă şi pe piaţa de zarzavat- şi nu este deloc o glumă. Numai că şi piaţa politică precum şi piaţa de zarzavat nu sînt pieţe libere în România. Astfel că în cazul ”produsului Vadim Tudor” atît cererea cît şi oferta au fost atent dirijate şi monitorizate din umbră de coloneii şi generalii de securitate care post Ceauşescu şi-au schimbat birourile de anchetă ”de la stat” cu blocuri de birouri proprietate personală pentru investitorii capitalişti, români sau străini.

Cine a avut aşadar nevoie de un astfel de naţionalist- populist cu priză la marele public ignorant, pe care putea să-l cheme oricum? Evident că aripa ”dură” a securităţii, naţionalistă nu din convingeri ideologice, ci din mari interese financiare. Aşa se face că naţionalismul a fost mană cerească pentru securiştii care au dat tonul la cîntecul ”Nu ne vindem Ţara”, devenit rapid hit-ul primilor ani ai românilor fără Ceauşescu. Sub pavăza cîntecului securistic-muncitoresc-ţărănesc România a fost izolată economic şi financiar mai bine de un deceniu de Europa şi America. Atît cît economia românească, atîta şi aşa cum era, să fie pusă pe butuci de cei care au dat tonul la cîntec.

Aşa se face că personajul politic Corneliu Vadim Tudor este în realitate manipulat de coloneii şi generalii de securitate care îl înconjoară, cei aşa-numiţi din aripa ”dură”. Care nu au mamă şi tată decît la Moscova, via Cotroceni- locaţia din urmă fiind, se înţelege, altarul ideologiei ”comunismului cu faţă umană” la care Ion Iliescu se va închina, prin rugăciunile ştiute, fînă la sfîrşitul lui biologic.

În concluzie, Vadim Tudor nu este decît unul din marii profitori ai anilor post Ceauşescu, mult mai bine plasat acum, în cohorta profitorilor post decembrişti, decît a fost în armata de aplaudaci şi colaboratori din anii comunismului- deşi nici atunci nu i-au murit cîinii de foame. Un oportunist cu un remarcabil talent de pamfletar, pe care însă şi-l vinde păcătos de ieftin doar pentru a fi pe placul degustătorilor de băşcălie, personaje din toate zonele sociale, de toate vîrstele, laolaltă bogaţi şi săraci care nu au după ce bea apă dar se răcoresc de toate lipsurile şi frustrările personale înfruptîndu-se copios din halca băşcăliei vadimiste care le ocupă, în serile şi nopţile generoase, tot ecranul televizorului.

  • Data 20.10.2004
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B36m
  • Data 20.10.2004
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B36m