1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Corneliu Coposu ar fi împlinit 100 de ani

Corneliu Coposu salvase din naufragiul vechii lumi spiritul curtenitor al unei civilizaţii care părea celor de după 1989 aproape neverosimilă.

Protestele din martie 1990 de la Bucureşti

Protestele din martie 1990 de la Bucureşti

În 20 mai 2014 Corneliu Coposu ar fi împlinit 100 de ani. Unii şi-au amintit şi au încercat să-i evoce figura cu respect şi cu recunoştinţă, dar rămâne mereu sentimentul că rolul său nu a fost şi nu este bine înţeles. A fost derutant mai ales faptul că după moarte începuse a fi elogiat de cei mai mari adversari ai săi. Foştii comunişti trăiau o dublă şi perversă jubilaţie: adversarul lor cel mai puternic dispărea, îngăduindu-le totodată să împrumute ceva din prestigiul acestuia prin elogiul funerar.

În cursul vieţii sale politice nu a avut foarte mare succes în accepţia comună a termenului. În 1990 cel puţin, oamenii obişnuiţi, formaţi integral de istoria comunistă şi marcaţi de comunism în toate reflexele lor, erau indignaţi că ”puşcăriaşii” au ajuns să ceară acces la cele mai înalte afaceri în stat. Cine erau aceşti oameni, de unde răsăriseră? Şi cum pretindeau ei să ia locul ”domnului Roman” şi ”domnului Iliescu”? Ingineria ”revoluţiei” reuşise pe deplin. Masele largi populare care votaseră FSN la 20 mai 1990 aveau în Ion Iliescu o încredere ”religioasă”. Termenul nu este inventat: el făcea parte din vocabularul agenţilor infiltraţi în marile adunări din faţa CC al PCR sau de la Televiziune şi care aveau misiunea de a promova figura fostului activist pregătit să preia conducerea statului. Corneliu Coposu, ţărăniştii, liberalii şi ceilalţi care trecuseră cu toţii prin închisorile comuniste nu făceau parte din planul schimbării. De aceea nimic nu era mai uimitor pentru mulţumile anesteziate decât să vadă cum apăruseră din neant nişte oameni care îi contestau vehement pe frontişti, pe salvatori şi că le cereau să se dea la o parte.

S-a vorbit de ”miracolul” Revoluţiei. Adevărul este că mult mai uimitor este faptul că după o numai o singură lună, în 28 ianuarie 1990, zeci de mii oameni conduşi de Corneliu Coposu şi de liberalul Radu Câmpeanu întors din exil se adunau în faţa Palatului Victoria cerând retragerea FSN din competiţia electorală. Liberalii părăseau piaţa mai devreme cu o prudenţă care le-a fost mereu caracteristică, dar ţărăniştii au rămas să înfrunte trupele de asalt mobilzate după-amiază târziu de liderii Frontului. Corneliu Coposu manifestase atunci o siguranţă de sine şi o capacitate de rezistenţă neverosimile, reuşind să-l oblige pe Iliescu la un compromis însemnat: aşa a apărut primul organ deliberativ al ţării, Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională şi prima manifestare de parlamentarism.

Rolul său nu este însă bine înţeles pentru că, în ciuda unor acţiuni politice spectaculoase, înrâurirea sa reală a fost mult mai discretă. În 1990 democraţia era în resorturile sale intime ceva neverosimil. Libertatea presei, libertatea de întrunire, libertatea cultelor, apariţia partidelor şi vorbirea liberă în public erau clamate ca obiective, dar nu erau cu totul luate în serios. Nu doar opresiunea Frontului limita aceste libertăţi, lipsea şi curajul de a fi exersate până la capăt, căci anii comunismului distruseseră mecanismele delicate ale libertăţii. Or, Corneliu Coposu readucea în viaţa publică cu naturaleţe şi candoare conduita omului format în ambianţa burgheziei central-europene, a civilizaţiei urbane în care indivizii, etniile şi confesiunile diferite puteau manifesta toleranţă şi preţuire reciprocă. Corneliu Coposu era departe de spiritul revanşei etnice, confesionale sau al revanşei anticomuniste. Nu era nimic revendicativ şi resentimentar în programul său politic care era atât de departe de mişcări ca Vatra Românească sau, pe versantul celălalt, de confesionalismul greco-catolic. Nici pe Iliescu nu îl considera duşman irevocabil şi îl invita să candideze pe listele sale.

Aşadar Corneliu Coposu salvase din naufragiul vechii lumi spiritul curtenitor al unei civilizaţii care părea celor de după 1989 aproape neverosimilă. În acest fapt a constat importanţa prezenţei sale, în acest model de politică în care libertatea gestului, principiile ferme şi civilitatea mergeau mereu împreună. Paradoxal, anticomunismul său cel mai puternic şi mai eficace era implicit şi consta în dezminţirea raporturilor de forţă şi afirmarea puterii spiritului.