„Corectitudinea naţională”

Despre o nouă împărţire teritorială se vorbeşte cu intermitenţe de ani de zile, dar puţini par să ia ideea în serios. Cu aproximativ 10 ani în urmă, în cursul unei reuniuni cu Michel Barnier, pe atunci comisar european însărcinat cu politica regională şi reforma insitituţiilor, primul ministru Adrian Năstase făcuse aluzie la posibilitatea unei noi împărţiri administrative, una de natură să confere regiunilor de dezvoltare un conţinut real. Un grup de ardeleni unguri şi români, asociaţi în jurul ideii politico-culturale de „Europă centrală”, au întrevăzut în declaraţia primului ministru o bună ocazie şi au lansat un manifest în cîteva puncte în care prezentau avantajele practice ale descentralizării. Manifestul a fost însă prost primit mai ales în cercurile guvernamentale, care, întrevăzînd, pesemne, un plan revizionist maghiar, i-au ameninţat pe semnatari cu închisoarea. Regionalizarea a redevenit un tabu.

În forme atenuate, ideea a reieşit la suprafaţă datorită UDMR în 2005, atunci cînd Guvernul Alianţei DA asuma oficial un program care conţinea şi o redefinire a regiunilor de dezvoltare.

Despre o reîmpărţire adminstrativă a ţării, una care să ofere regiunilor de dezvoltare personalitate juridică şi capacitatea de a funcţiona autonom va vorbi însă din nou preşedintele Traian Băsescu în momentul în care se afla la apogeul popularităţii sale şi când îşi permitea să sfideze tabuurile „corectitudinii naţionale”. Aflat pe valul cel mai înalt al încrederii publice, Traian Băsescu a vorbit nu doar despre o nouă Constituţie, dar şi despre regionalizarea ţării şi despre descentralizarea reală a administraţiei.

Atâta doar că preşedintele s-a dovedit el însuşi foarte nehotărât. Subiectul atât de neguros şi ameninţător al autonomiei secuieşti l-a determinat pe preşedinte să revoce propunerea şi chiar să pledeze împotriva ei, pentru ca mai târziu să o reia din nou, aluziv, şi aşa mai departe.

În tot acest timp argumentele majore care pledau în favoarea regionalizării au rămas nediscutate. Eşecul dramatic al eforturilor de atragere a fondurilor structurale nu a reprezentat nici el un imbold pentru reevaluarea ideii. Chiar dacă a devenit limpede că actualele regiuni de dezvoltare, simple ficţiuni cartografice, nu pot substitui o reală iniţiativă regională, politica românească a rămas blocată în vechile sale tabuuri. Nici măcar noul curent creştin democrat iniţiat în cadrul PDL nu pare pregătit să preia ideea, cu toate că s-ar potrivi de minune principiului afişat al subsidiarităţii.

Miercuri, la şedinţa de guvern, preşedintele a sugerat miniştrilor să ia în calcul regionalizarea în cadrul aşa numitei reforme a statului cu scopul de a spori puterea de absorbţie a fondurilor europene. Dar propunerea a rămas izolată. Nimeni nu a venit în întîmpinarea ei şi nici măcar nu a comentat-o. Guvernul nu pare să aibă curajul iniţiativei, iar preşedintele pare el însuşi prea schimbător.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident