1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cordialul dialog germano-american

Întîlnirile şefei guvernului german cu Seful Casei Albe sunt de o cordialitate demonstrativă mai ales cînd preşedintele american nu este deloc zgîrcit cu complimentele la adresa musafirei din Berlin.

Dialogul Merkel-Bush

Dialogul Merkel-Bush

De astă dată Angela Merkel s-a aflat la Washington mai degrabă în postura noii funcţii europene decît în cea de cancelar. La aceasta se adaugă şi preşedinţia grupului G 8 – Germaniei revenindu-i aşadar un rol major şi atribuţii importante pe scena politică internaţională în următoarea perioadă, misiuni pe care doreşte să şi le asume şi printr-o strînsă colaborare cu Statele Unite ale Americii. Vizita la Washington a evidenţiat această intenţie, explicit formulată de Angela Merkel:„Din punctul meu de vedere colaborarea între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii este esenţială.”

Orientul Mijlociu şi Apropiat

De pildă, în cazul conflictului din Orientul Apropiat. Europenii şi guvernul federal insistă de mai multă vreme pe lîngă Statele Unite pentru ca acestea să-şi asume un rol mai activ în soluţionarea crizei. Angela Merkel a pledat în favoarea convocării cvartetului din care, pe lîngă Uniunea Europeană şi Statele Unite, fac parte ONU şi Rusia. Cum a întîmpinat preşedintele Bush această invitaţie?

„Cancelara a avut buna idee să convoace cvartetul pentru Orientul Apropiat. Sunt de acord. Cvartetul se va întruni la momentul potrivit. Secretara americană de Stat Condoleezza Rice va efectua o călătorie în Orientul Apropiat şi îmi va relata nu doar mie ci şi cancelarei ce avem de făcut pentru ca acest proces să avanseze”.

Rolul jucat de Siria

Una din chestiunile nu lipsite de relevanţă vizează modalităţile de implicare a Siriei în acest proces. Administraţia Bush refuză pînă în momentul de faţă să intre într-un dialog direct la nivel înalt cu Damascul. Angela Merkel pare şi ea pe punctul de a adopta această atitudine:„Siria a avut parte de mai multe şanse pentru a demonstra că doreşte să joace un rol constructiv. Din păcate a ratat aceste ocazii. . . ”

Complimente reciproce

Bush şi Merkel şi-au făcut reciproc complimente pentru modul în care au colaborat conflictul generat de programul nuclear al Iranului. Angela Merkel nu a ratat ocazia de a-l încuraja, cel puţin verbal, pe preşedintele Bush pe cel mai dificil teren al politicii sale : războiul din Irak. „Chiar dacă Germania nu este angajată militar în Irak ea va oferi tot sprijinul politic necesar”.

Angela Merkel nu a dat declaraţii şi nici informaţii suplimentare privind modul concret în care va fi acordat acest sprijin politic. In următoarele şase luni negocieirle vizînd comerţul mondial vor fi continuate tot în cadrul unei strînse cooperări germano- americane. Ele au eşuat anul trecut din cauză că atît Uniunea Europeană cît şi Statele Unite nu au fost dispuse să renunţe la unele reglementări ale subvenţiilor agrare.

Cît despre iniţiativa Angelei Merkel enunţată deja înaintea plecării la Washington, respectiv de instituire a unui parteneriat economic de piaţă între Europa şi Statele Unite, realizarea ei este împinsă într-un viitor îndepărtat de actualele conflicte internaţionale care-şi aşteaptă soluţionarea. La finele întrevederii, preşedintele Bush nu a ratat ocazia de a elogia încă o dată competenţa şi „ înţelepciunea” şefei guvernului german.

  • Data 05.01.2007
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ga
  • Data 05.01.2007
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ga