1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Copiii si criza de afectivitate

Toată viaţa adultului e o ispăşire a copilăriei, spunea cineva inspirat. Cei care, copii fiind, au crescut cu cheia de gît în timpul regimului comunist pot face un recurs la memorie pentru a regîndi traseul vieţii lor.

Geschwister in der Natur, Foto: Fotolia/Lucky Dragon, 2227044

Kinder beim Spielen

Limbajul copilăriei mă preocupă la modul cel mai serios, datorită credinţei pe care o am că noi, cei adulţi, avem de învăţat tot timpul cîte ceva din puritatea şi inocenţa lor.

Numesc "limbajul copilăriei" nu doar felul în care vorbesc copiii, ci şi spiritul lor inventiv, curiozitatea de a cunoaşte tot ce îi înconjoară, capacitatea de a crede pînă la capăt în ceea ce li se cultivă în familie sau la şcoală.

Copiii au dimensiunea verticalului, a înaltului: pentru ei zăpada e înaltă - toţi ne amintim asta din copilărie -, cerul e înalt, copacii sînt înalţi. Noi în schimb sîntem ocupaţi şi preocupaţi de dimensiunea orizontală a lucrurilor: de drumul de acasă la servici, de aici la cumpărături, la ghişeele pentru plata facturilor, etc. Nu ne mai ridicăm privirea spre cer decît pentru a vedea dacă vom avea nevoie de umbrelă.

Mulţi dintre copiii noştri trec printr-o mare criză de afectivitate. Atunci cînd nu sînt la grădiniţă sau la şcoală, sînt lăsaţi în grija bonelor, care sînt un fel de paznici de zi, uneori şi de noapte. Statutul acestor bone nu este reglementat prin nici o lege, gradul lor de educaţie e de la mediocru la rudimentar, cer salarii mari, pe care nu le declară organelor fiscale, şi fac minimul necesar pentru creşterea copiilor pe care îi au în grijă.

O situaţie complicată o reprezintă acei copii ai căror părinţi sînt plecaţi la muncă în străinătate. Lăsaţi în grija rudelor, unii dintre ei suferă de depresii, sînt necomunicativi sau dimpotrivă agresivi. Le lipseşte un lucru esenţial: afectivitatea părinţilor.

Şcoala nu suplineşte nici ea această lipsă, învăţămîntul nostru fiind axat în general pe acumularea de cunoştinţe, fără să acorde atenţie dezvoltării laturii afective, cel puţin în clasele primare.

România este pe locul trei în Europa în privinţa obezităţii la copii. În ultimii opt ani, numărul copiilor obezi s-a dublat, ajungînd la 12.000 de cazuri aflate în evidenţele medicilor.

Cum am ajuns aici? Mai întîi pentru că de multe ori orele de sport sînt doar formal incluse în orar. În timpul acestor ore se "recuperează" de regulă ore de matematică, fizică, biologie, care dintr-un motiv sau altul nu au fost ţinute atunci cînd au fost incluse în program.

Obezitatea în rîndul copiilor e cauzată şi de mîncarea de tip fast-food, pe care copiii o preferă, iar mulţi dintre părinţi o acceptă din comoditate.

Dar răul cel mai mare vine din partea calculatorului, în faţa căruia copilul se plantează şi rămîne ore în şir nemişcat, fără să deranjeze pe nimeni. Părinţii sînt mulţumiţi că au linişte în casă şi, în plus, sînt mîndri de abilităţile copilului lor.

Zestrea de afectivitate este cel mai preţios lucru pe care îl putem dărui copiilor noştri. Cu voie sau fără voie, mulţi dintre noi am abdicat de la această datorie. Iar nota de plată o vom plăti şi noi, dar mai ales copiii noştri.

Autor: George Arun
Redactor: Petre M. Iancu