1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Copiii războiului - copiii ruşinii

Se estimează că, în timpul ocupaţiei naziste, în Franţa s-au născut circa două sute de mii de aşa-numiţi "copii ai ruşinii", din mame franţuzoaice şi taţi germani, soldaţi ai armatei naziste.

default

La doi ani după difuzarea documentarului erau înfiinţate primele asociaţii ale celor născuţi în asemenea condiţii în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Începând din 2008, guvernul de la Berlin a decis să le acorde cetăţenia germană acestor copii. La reprezentanţele diplomatice ale Germaniei din Franţa au fost deja depuse primele cereri.

Orice francez are dreptul la cetăţenie germană dacă poate dovedi că tatăl biologic a fost german şi că are contact cu rudele sale germane. "Posibilitatea de a solicita cetăţenia nu este limitată. Nu există un interval de timp pentru depunerea cererilor, astfel că dacă mă decid peste zece ani să o obţin cetăţenia, o pot face. În schimb, copiii mei nu beneficiază de acest drept şi nu vor moşteni cetăţenia germană de la mine", spune Jeanine Nivoix-Sevestre, preşedinte al asociaţiei ANEG (Cercul naţional de prietenie pentru copiii războiului).

Wolfgang Klapper, şef al departamentului juridic al ambasadei Republicii Federale la Paris, afirmă că, în vederea obţinerii cetăţeniei trebuie depuse dovezi din care să reiasă legătura de rudenie cu un german: "Solicitantul poate depune o serie întreagă de dovezi scrise pe care noi le analizăm, dar decizia finală aparţine autorităţii germane în domeniu cu sediul la Köln". De exemplu, mulţi au descoperit că taţii lor erau austrieci care, în timpul ocupaţiei, pretindeau că sunt nemţi. Aceste cazuri sunt foarte delicate.

Copii fără copilărie

Nachkriegszeit - Ankunft Vertriebener aus Polen in Friedland

Reprezentanţele diplomatice germane din Franţa se aşteaptă la circa 150-200 de cereri. Printre solicitări se număra şi cea a doamnei Josiane Kruger, născută în 1942 într-un sătuc din nordul Franţei, fiică a unui soldat german. În urma cu trei ani, Josiane şi-a publicat povestea vieţii într-o carte devenind, totodată, invitata de onoare a unui talk-show difuzat la televiziunea franceză. "Acum scriu despre copilăria mea, cum mă ocărau copiii vecinilor. Îi auzeau pe părinţii lor bârfind-o pe mama cum că ar avea o relaţie cu un soldat german. Mama nu ieşea deloc din casă aşa că toată ura vecinilor se revărsa asupra mea", spune Josiane Kruger.

În ziua de azi, doamna Kruger se numără printre cei mai fericiţi membri ai asociaţiei ANEG având în vedere că are relaţii strânse cu familia tatălui ei din Germania. Jumătate din cei 250 de membri ai asociaţiei încă nu şi-au găsit părintele de origine germană. Decizia guvernului de la Berlin de a-i încetăţeni pe "copiii războiului" are o însemnătate aparte, susţine Jeanine Nivoix-Sevestre. "În definitiv, acest act are o semnificaţie simbolică. Astfel se achită datoria morală faţă de aceşti oameni care îşi recuperează, în sfârşit, o parte a identităţii personale". Acum, Nivoix-Sevestre îşi doreşte ca lumea să afle mai multe şi despre destinele copiilor născuţi de cealaltă parte a Rin-ului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Copii cu mame germane şi taţi francezi.

Autori: Suzanne Krause, Claudia Ştefan
Redactor: Vlad Drăghicescu