1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Copii fără speranţe

Le merge rău, chiar foarte rău copiilor din România. O dovedeşte un studiu UNICEF. De vină e, nu în ultimul rând, clasa politică.

În timp ce în România reforma, anemică, hilară, puţină, cât a fost, s-a oprit încă din epoca Tăriceanu, iar la Bucureşti puterea a continuat să se concentreze pe demonizarea adversarului şi manipulări televizate, problemele naţiunii nu s-au redus. Dimpotrivă, au luat amploare.

Gravă e, în special, soarta copiilor. O demonstrează un studiu UNICEF care, dat recent publicităţii, i-a şocat pe germani şi-ar trebui să-i zguduie din temelii şi pe români.

Studiul relevă că, în Europa şi America, în ţările bogate şi cele avansate economic, din rândul cărora, ca stat membru al UE, nu lipseşte România, există destule în care copiilor le merge surprinzător de rău.

Nu tocmai grozav o duc de pildă cei germani, pe care prosperitatea nu-i apără de riscul de a li se fura copilăria din pricina ambiţiilor nemăsurate de succes şi eficienţă ale părinţilor, şcolii şi societăţii. Că mulţi adolescenţi se văd, în consecinţă, în Germania, cotropiţi de tristeţe şi invadaţi de o deznădejde cruntă n-ar trebui să fie de mirare.

Or, şi mai necăjiţi sunt copiii din România. Conform studiului UNICEF, ea deţine lanterna roşie între 29 de state europene şi americane. Spre deosebire însă de germani, copiii români s-au văzut nu doar devalizaţi de speranţe, ci sunt şi grav ameninţaţi de sărăcie. Condiţiile materiale cu care se confruntă aceşti copii sunt mai degrabă rele, dacă nu de-a dreptul dezastruoase.

Fiindcă, potrivit datelor statistice, un sfert dintre copiii români trăiesc sub limita acceptată a sărăciei. Mai puţin de 50 la sută au acces zilnic la hrană suficientă. Mai puţin de jumătate au la dispoziţie, zi de zi, mâncarea necesară unui mic dejun!

Lipsei unei bunăstări elementare, flagelului pauperităţii, al mizeriei lucii şi absenţei, strigătoare la cer, a hranei zilnice, uneori a hainelor necesare ca să se poată duce la şcoală li s-au adăugat catastrofa consumului de droguri, alcoolul, fumatul, sarcinile adolescentelor, bolile, tot felul de alte nenorociri.

Nimic nu mi se pare însă mai revoltător decât nepăsarea cu care autorităţile şi clasa politică au tratat, în genere, în mai toată perioada postcomunistă, problemele vădite ale copiilor.

Dincolo de salutarele programe "Cornul şi laptele", adoptat, spre lauda lui, de executivul lui Adrian Năstase şi al "Merelor în şcoli", introdus, în mod cu totul lăudabil, cu ajutor european, de guvernul Boc, în 2010, s-a răspuns în genere cu o criminală indiferenţă la provocările confruntându-i pe copii.

S-a reacţionat, de regulă, cu totală răceală la suferinţele lor materiale ca şi la problemele psihologice enorme ale multora, iscate de exemplu celor mici de despărţirea lor de părinţi plecaţi la munci în vest şi agravate, nu doar în cazul copiilor anbandonaţi, de programul de austeritate.

Simultan, exportul de carne vie, românească şi basarabeană a continuat cu neabătută intensitate, nenumărate fete, nenumăraţi băieţi din România şi Republica Moldova ajungând să-şi câştige pâinea zilnică furând ori prostituându-se pe străzile metropolelor apusene.

Ei şi? Acasă, clasele politice din cele două ţări au avut de dus necruţătoare lupte pe cu totul alte câmpuri de bătălie. În România, unii din adulţii politici şi-au declanşat, odată ajunşi la putere, campaniile anti-competenţă, de calomniere televizată, de manipulare. S-a cotizat din plin, ca şi-n trecut, la tradiţia demolării de sus în jos a instituţiilor administraţiei precedente. Care, din raţiuni de austeritate, se considerase, la rândul ei, nevoită să taie salariile şi pensiile. Demers care n-a întârziat să lovească în cei mici.

Incontestabil, de la Iliescu la tripleta Ponta-Antonescu-Voiculescu trecând prin varii conduceri anterioare i se poate reproşa clasei politice române irosirea încrederii nutrite de mulţi oameni în dreptate şi reforme.

Fiindcă, în mod cu totul scandalos, politicienii s-au angrenat în confruntări interminabile pentru puterea totală, pentru controlul justiţiei, pentru succesul unei lovituri de stat, pentru fentarea voinţei declarate a poporului de a avea un parlament mai suplu şi mai ieftin şi pentru zdrobitoare, dar pirice victorii electorale.

În răstimp, mulţi părinţi şi-au pierdut şi ultimii stopi de speranţă în edificarea unui stat de drept, izbăvit de corupţie. Pe moment, prea puţini români mai cred, realmente, că vor ajunge să vadă cu ochii lor o ţară condusă de oameni cinstiţi, care să le acorde tuturor - şi mai cu seamă copiilor, segmentul cel mai slab al societăţii - şanse egale de pornire, de educaţie, de participare.

Odată cu părinţii ce-şi iau lumea în cap sau emigrează interior şi-au văzut obturate perspectivele de viitor şi tot mai mulţi copii. Pentru o ţară, moartea speranţelor copiilor echivalează cu uciderea viitorului ei. A venit timpul să li se redea copiilor nădejdea şi viitorul la care au dreptul.