1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Copii fără copilărie

În opinia experţilor, unul din punctele slabe ale politicii de integrare a străinilor este repartiţia locuinţelor. Un copil de 13 ani povesteşte cum se trăieşte într-un ghetou din Germania.

default

Billstieg, Hamburg,

Reputaţia cartierelor în care trăiesc, în mare parte, imigranţii are tot mai mult de suferit. Aproape în fiecare caz se ajunge la izolare socială, şomaj crescut şi criminalitate. "Bună, mă numesc Enis, am 13 ani. M-am născut în Hamburg, iar familia mea provine din Kosovo".

Enis locuieşte de patru ani în complexul pentru refugiaţi Billstieg situat în centrul zonei industriale din Hamburg. 450 de străini, dintre care jumătate sunt copii, trăiesc acolo; majoritatea vine din fosta Iugoslavie şi din Afganistan. În luna martie, locuinţele din zonă urmează să fie ocupate de încă două sute de refugiaţi. "Locuinţele nu prea arată bine, toate sunt mâzgălite cu graffiti", explică Enis.

Băiatul visează la o casă într-o zonă liniştită, fără scandalurile şi atmosfera tensionată din cartierul în care trăieşte acum. Aproape zilnic se duce la centrul comercial din apropiere. "Înainte îmi pierdeam timpul pe afară cu ceilalţi băieţi şi-am făcut multe rele împreună. De vreun an sau doi nu mai umblu cu ei", povesteşte Enis.

Sora lui, Violetta, este singurul membru al familiei care are permis de muncă. Tânăra lucrează la un magazin de îmbrăcăminte din incinta centrului comercial. Enis o ia deseori de la serviciu: "În cartier la noi nu se ştie niciodată... Poate se leagă cineva de ea în staţia de autobuz sau aşa ceva."

Fiecare face ce vrea

Flüchtlingsunterkunft Billstieg in Hamburg

Clădirile în care sunt cazate familiile de refugiaţi arată jalnic: soneriile sunt distruse, mai toate numele locatarilor sunt scrijelite pe uşi, pereţii sunt murdari, iar cutii poştale nu există. Spre deosebire de celelalte ansambluri de clădiri destinate imigranţilor, Billstieg aparţine unei firme particulare. Administraţia locală îi plăteşte proprietarului zece euro pe zi pentru fiecare refugiat cazat acolo.

Pe scară, în casa în care locuieşte Enis, miroaşe a haşiş. Trei adolescenţi stau la baza scării. Repede devine limpede de ce poliţia descinde des în cartier: "Dacă avem chef să dăm foc la ceva, dăm şi gata!". În spatele clădirii se găseşte un fotoliu ars. Şi pubelele sunt arse, iar sacii de gunoi sunt împrăştiaţi pe jos, peste tot.

Apartamentul de trei camere în care trăieşte Enis împreună cu părinţii şi cei trei fraţi ai săi este sărăcăcios mobilat şi parţial distrus. În casă nu există niciun scaun. Băiatul îşi face temele pe pat sau jos, pe covor. Părinţii nu se ocupă de educaţia lui. Când nu e cu prietenii la cafenea, tatăl stă numai în camera lui şi fumează. Mama e drăguţă, dar e măcinată de probleme în cuplu şi frustrată că după 16 ani de rezidenţă în Germania încă nu are permis de muncă. Până acum a depus cerere de cinci ori, dar nu l-a primit.

Pentru majoritatea refugiaţilor din Billstieg, viaţa se scurge monoton, în mare parte, între patru pereţi. O viaţă lipsită de drepturi şi de perspective...

Autori: Kathrin Erdmann, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu