1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Copii şi bătrîni neglijaţi

Horaţiu Pepine8 octombrie 2008

Aflată în vizită în România, Susanne Kastner, vicepreşedinta Bundestag-ului şi preşedinta grupului parlamentar de prietenie germano-român, a deplîns marginalizarea problematicii sociale în politica românească actuală.

https://p.dw.com/p/FW7U
Susanne KastnerImagine: AP

Susanne Kastner vine frecvent în România, unde a înfiinţat, imediat după 1990, o organizaţie cu scopuri filantropice, “Rumänien-Soforthilfe e.V”.

În ultmii 18 ani, Susanne Kastner s-a împlicat în multe proiecte sociale, privitoare la copiii orfani, la bătrîni şi la persoanele cu dizabilităţi, călătorind în acest scop nu doar la Bucureşti, ci mai ales la Timişoara, la Sibiu, la Cluj sau la Bistriţa.

Concluziile sale, decantate după o îndelungată frecventare a mediului românesc, este că aici Guvernul, dar şi mentalitatea comună au o viziune unilaterală asupra societăţii, privilegiind excesiv tematica economică, cea a investiţiilor şi creşterii economice.

“Problema principală, a spus Susanne Kastner, la o conferinţă de presă organizată la Ambasada Germaniei din Bucureşti, este că România nu ia în serios aspectul social, închipuindu-şi că poate rezolva toate problemele prin creştere economică. Dar, a mai spus Susanne Kastner, condiţiile sociale de calitate ar reprezenta ele însele un factor de atractivitate. România, a încheiat vicepreşedinta Budestag-ului, a devenit membru în UE şi merită condiţii sociale egale cu ale celorlalte ţări europene”.

Susanne Kastner a deplîns însă în mod deosebit situaţia caselor de copii şi bătrîni, care par să fie abandonate unei neglijenţe instituţionalizate. Nici Guvernul, dar nici mediul de afaceri nu se implică, lăsînd aceste stabilimente într-o situaţie de cronică subfinanţare. De altfel, a remarcat, vicepreşedinta Bundestagului, legile însele favorizează acest abandon mascat, deoarece casele de copii primesc, prin lege, aproximativ 2 euro pe zi pentru hrană, ceea ce este evident mult prea puţin pentru o alimentaţie cu suficiente proteine.

Ieri, la ambasada Germaniei din Bucureşti, la conferinţa de presă organizată de grupul parlamantar de prietenie germano-română (Grupul este condus de Susanne Kastner, vicepreşedinta Bundestag-ului German, iar din delegaţie fac parte şi deputaţii Erich Fritz, Joachim Günther, Dieter Grasedieck, Gunther Krichbaum, Hakki Keskin şi Rolf Kramer) a vorbit şi deputatul Joachim Gunther, vicepreşedinte al grupului parlamentar FDP, care s-a arătat cu totul dezamăgit de starea infrastructurii din România şi de întîrzierea tuturor proiectelor începute.

“În 4 ani de zile, a arătat ironic deputatul german, s-au construit 4 km de autostradă, şi aceia din altă direcţie decît cea care leagă Vestul de România”. “Este cu totul inacceptabil”, a mai spus parlamentarul german.

În linii mari şi dincolo de recunoaşterea unui evident progres economic, membrii Budestag-ului german s-au arătat mai curînd întristaţi de imaginea unei ţări pline de contraste în care noua clasă prosperă coabitează cu o societatea rămasă cu ani în urmă, cu copii şi bătrîni semi-abandonaţi, cu case cu faţadele scorojite şi cu drumurile desfundate.