1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Copie la indigo: meniu tunisian cu reţetă românească

Din ce în ce mai mulţi observatori politici aseamănă situaţia din Tunisia cu ceea ce s-a petrecut, în România, în timpul şi după căderea regimului Ceauşescu.

default

Protestatari în capitala Tunis

Asemănările dintre Tunisia şi România merg în timp cu mult înainte de recenta răsturnare de la putere a preşedintelui Ben Ali şi coboară până la secvenţe din cotidian.

Pe şoselele ce duc spre Libia, de exemplu, departe de ochii vizitatorilor occidentali, cantonaţi în campusuri all-inclusive şi plimbaţi în goană 4x4 de la un obiectiv turistic la altul, schimbul valutar se face, de ani buni, întocmai cum, de-a lungul ultimului deceniu al mileniului trecut, se schimbau mărcile şi dolarii pe la colţurile de stradă în România. Şi, desigur, cu acelaşi risc.

O călătorie în Tunisia cu vaporul îţi oferă, încă din poarta maritimă La Goulette, o imagine a modului în care ţara funcţionează: înaintea punctului de control eşti întâmpinat de binevoitori care, în schimbul unei recompense, rezolvă toate formalităţile vamale; fără graţiile cumpărate ale unui astfel de personaj, traseul urmează o serie de ghişee aglomerate, la care coada este de regulă o grămadă, culminând cu o vigilenţă aparte a oamenilor în uniformă.

Înapoi pe şosele: combustibilul nu se vinde doar la pompe ci şi la marginea drumului, în sticle de plastic, întocmai ca şi în România, pe traseele camioanelor ce transportă pietrişul deseori excavat de unde nu e voie.

Revoluţia tunisiană, începută în decembrie, nu face decât să continue o serie de asemănări între ţara nord-africană şi România. Cine sau ce a declanşat-o?

Zine El Abidine Ben Ali

Fostul preşedinte tunisian, Zine El Abidine Ben Ali

Varianta oficială vorbeşte despre o ieşire spontană a populaţiei în stradă. Revoluţia română, ca şi haosul şi anarhia din acele zile, de altfel, au avut ca punct de comandă televiziunea (principalul bastion propagandistic al regimului Ceauşescu); 21 de ani mai târziu, în Tunisia, s-a recurs la Twitter şi Facebook (ceea ce, în condiţiile vitezei locale a internetului şi, mai ales, în prezenţa unor filtre draconice, este oarecum surprinzător).

Ca şi Ceauşescu, Ben Ali a sperat până în ultimul moment că va putea să calmeze spiritele cu ceva mărunţiş. Ca şi Ceauşescu, Ben Ali a fugit pe sus - doar că "odiosul şi sinistra" în varianta 2011 au părăsit din prima ţara, fără să rişte vreo escală. Şi, scrie presa, ar fi fugit cu o tonă şi jumătate de aur la purtător de care nu s-ar fi putut despărţi soţia dictatorului.

În urma lor au rămas securiştii fideli care terorizează populaţia şi se confruntă cu armata care, desigur, a fraternizat cu poporul. Poate, însă, că tocmai aceste forţe, ce luptă pentru restaurare, sunt actul de legitimizare a noii puteri, un guvern de salvare naţională - în care, desigur, s-au infiltrat şi membrii eşalonului doi al partidului condus până deunăzi de Ben Ali. Probabil se vor fi găsind destui să reclame ipostaza de marginalizaţi.

Există şi diferenţe între cele două momente. Reacţia Franţei, de exemplu. În decembrie 1989, tricolorul românesc flutura pe străzile Parisului. Revoluţia tunisiană nu se bucură de aceeaşi simpatie. Poate şi pentru că Franţa se oferea, săptămâna trecută, să ajute Tunisia lui Ben Ali să-şi rezolve problemele de securitate internă - pentru ca, mai apoi, să-i refuze lui Ben Ali, fugit din Tunisia, azil politic. Ceea ce, într-un fel, aminteşte de onorurile regale britanice retrase Ceauşeştilor de abia după execuţia din 25 decembrie.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ioachim Alexandru