1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Convingeri ferme în ambele tabere

America insistă că armata siriană se află în spatele atacului cu arme chimice din Siria, în timp ce Rusia susţine că rebelii sunt vinovaţii adevăraţi. Lipsesc, însă, dovezile. De-o parte şi de cealaltă.

Franţa continuă să susţină fără rezerve o intervenţie militară americană în Siria. Alături de Paris, alte câteva ţări s-ar putea alătura Statelor Unite. "Chiar mai multe decât am avea nevoie", a afirmat secretarul de stat american John Kerry.

Conform acestuia, America se bucură de susţinerea unui număr de ţări format din două cifre. La ora actuală, a spus oficialul american, există mai mulţi parteneri pentru o atacare a Siriei decât ar avea America nevoie. Declaraţiile americanului au fost făcute în contextul vizitei acestuia la Paris.

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a reconfirmat că Franţa rămâne cel mai important aliat al Statelor Unite, sprijinind necondiţionat intervenţia militară în Siria. America îl ameninţă pe preşedintele sirian Assad cu o acţiune militară "limitată", după ce, susţin unele state occidentale, armata siriană ar fi fost cea care a folosit gaz toxic împotriva populaţiei civile, ucigând 1400 de oameni.

"Nu discutăm despre intrarea într-un război", a afirmat Kerry. Secretarul de stat american susţine că se doreşte "o reacţie clară şi productivă", care să împiedice un dictator precum Assad să mai utilizeze încă o dată arme chimice. Kerry a subliniat că nici un soldat american nu va păşi pe tărâm sirian, evitând în schimb să spună dacă preşedintele Obama va aştepta raportul inspectorilor ONU înainte de a decide declanşarea operaţiunilor militare. "Vom discuta despre acest lucru după ce revin la Washington", a spus Kerry.

Cine a dat ordinul?

Oficiali din serviciile speciale ale marinei germane, citate de cotidianul Bild am Sonntag, susţin că ar fi interceptat conversaţii din care reiese că folosirea armelor chimice nu a fost decisă de preşedintele Assad personal, ci de unii dintre comandanţi. Aceştia ar fi solicitat în mai multe rânduri utilizarea acestui tip de arme, cererea lor fiind însă respinsă de preşedintele Siriei, Bashar al-Assad.

Informaţiile ar fi fost colectate de nava germană "Oker", aflată în apropiere de coastele siriene.

Summit la Vilnius

Cei 28 de miniştri de externe din UE au solicitat la rândul lor "un răspuns ferm" în urma folosirii de arme chimice în Siria. Dat fiind consensul la care s-a ajuns din acest punct de vedere în UE, Germania a acceptat să semneze declaraţia G20 privind Siria. Iniţial, cancelara Merkel a evitat să facă acest lucru, invocând lipsa unei poziţii comune în cadrul Uniunii în ceea ce priveşte conflictul sirian.

La summit-ul celor mai puternic industrializate state din lume plus ţările emergente desfăşurat la Sankt Petersburg, Statele Unite şi alte 10 ţări au semnat o declaraţie în care se solicită un răspuns internaţional clar în urma atacului cu gaz toxic petrecut în Siria, soldat cu mii de morţi.

Alte ţări, precum Rusia, un aliat al Siriei, insistă să fie prezentate dovezile care confirmă că preşedintele Assad ar fi ordonat atacul. Moscova a transmis că ar avea informaţii conform cărora nu armata siriană, ci tocmai rebelii ar fi recurs la folosirea armamentului chimic.