1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Convenţie între China şi Germania de extindere a relaţiilor bilaterale

Convorbirile cancelarului Schroeder cu premierul chinez Wen Jiabao

default

Cancelarul federal german Gerhard Schroeder l-a primit ieri la Berlin pe primul ministru al Chinei, Wen Jiabao. Convorbirile au avut ca subiect prioritar tematici din economie. În faţa cancelariatului, organizaţii nonguvernamentale condamnau încălcarea drepturilor omului în China, cerând în context cancelarului Schroeder să se exprime pe şleau faţă de oaspetele său.

La câteva sute de metri de cancelariat – manifestaţii de protest. Aşezaţi pe stradă, adepţi ai mişcării Falung Gong – interzisă în China – meditau, grupări de protecţie a drepturilor omului au ridicat o spânzurătoare de trei metri, pentru a aminti astfel că în China se execută mai mulţi oameni decât în oricare altă ţară a lumii. Aproape 10.000 în fiecare an, spune Ulrich Delius, expert pentru Asia al Societăţii Pentru Naţiuni Ameninţate:

“Prin acest pichet de avertisment vrem să adresăm cancelarului un apel să nu ocolească problemele drepturilor omului în convorbirile sale cu premierul chinez. Dacă doreşte să fie partener strategic al Germaniei, China trebuie să respecte şi drepturile elementare ale omului.”

În conferinţa de presă din cancelariat, drepturile omului abia s-au menţionat – doar că urmează a fi extins dialogul privind statul de drept şi drepturile omului.

Deoarece în prima vizită oficială a noului premier chinez Wen Jiabao, atenţia se concentrează prioritar asupra tematicilor economice: s-au decis numeroase proiecte de mare anvergură, s-au semnat în atmosferă festivă acorduri – între altele privind construcţia unei fabrici de cip-uri nu departe de Shanghai şi livrarea de avioane Dornier şi de pacheboturi de containere. Iar după Volkswagen şi BMW urmează acum şi Mercedes să producă vehicule în China. Acestea nefiind nici pe departe toate, după cancelarul federal Schroeder:

“Schimburile comerciale dintre China şi Germania se cifrează la aproximativ 50 de miliarde de euro pe an. Ne-am propus ca obiectiv să dublăm suma până în anul 2010.

Un proiect de amploare. Deosebit de importantă, subliniază cei doi şefi de guvern, este menţinerea contactului, dens şi activ. Cancelarul Schroeder:

“M-am decis să întreprind în fiecare an o vizită în China. În convorbirile noastre am convenit ca acest schimb de vizite să devină sistematic, să aibă loc anual consultaţii oficiale – în Germania sau în China."

Nici în privinţa vânzării către China a fabricii de plutoniu de la Hanau – plănuită şi de fapt deja eşuată - pare a nu se fi spus încă ultimul cuvânt. Solicitarea respectivă, din partea concernului Siemens, mai este în curs de examinare, observă Gerhard Schroeder. Iar oaspetele său chinez Wen Jiabao remarcă:

"Spun aici din nou, şi clar: China voia să folosească instalaţia exclusiv spre utlizarea paşnică a energiei nucleare. Vom respecta însă decizia guvernului federal german, indiferent care va fi ea. Şi nu va prejudicia în nici un caz sau mod relaţiile economice germano-chineze.

Tonul reciproc a fost amiabil – la cancelariatul federal – s-a constatat că relaţiile sunt excelente, că trebuie intensificată cooperarea. Cei doi şefi de guvern s-au copleşit cu elogii şi amabilităţi.

Gerhard Schroeder a susţinut astfel – în mod mai clar decât oricând – controversata politică a Chinei faţă de Taivan. Într-o declaraţie comună se precizează, citez: “Guvernul federal se opune independenţei Taivanului”. Citat închis. Şi aidoma declaraţiei din ultima sa vizită în China, Schroeder s-a pronunţat fără echivoc împotriva embargoului de armament, în vigoare din 1998 contra Chinei. Gerhard Schroeder:

“În ultimă consecinţă, asupra anulării embargoului se va exprima prin vot Consiliul Europei. Eu voi vota pentru anularea embargoului de armament.”

La rândul său, premierul chinez Wen Jiabao a promis să sprijine dorinţa Germaniei de a deveni membru permanent al Consiliului de Securitate ONU.

  • Data 04.05.2004
  • Autoare/Autor Judith Hartl / Valeriu Lazăr
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1hA
  • Data 04.05.2004
  • Autoare/Autor Judith Hartl / Valeriu Lazăr
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1hA