1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Controlul averilor şi presiunile occidentale

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a reunit marţi ca să reintroducă în legea ANI elementele care au fost scoase la Senat.

default

Dezbaterea a fost lipsită complet de aplombul critic anterior. Dacă deputaţi de la toate grupurile, mai puţin PDL, formulaseră multe obiecţii privind limitarea libertăţilor şi puterea excesivă pe care ANI ar exercita-o, de data aceasta puţini au mai îndrăznit să reia vechile comentarii. De exemplu, a fost extins cu mare uşurinţă controlul ANI şi asupra liderilor de sindicat, dar, în premieră, şi asupra membrilor Consiliului Economic şi Social. Se ştie că CES-ul nu este un organism de decizie, ci unul strict consultativ, de cele mai multe ori aproape ignorat, dar obiecţiile au fost astăzi foarte timide.

De asemenea, Comisia i-a repus sub control ANI şi pe candidaţii în alegeri. Profitind de vântul nou care a bătut în Comisie, cei mai intransigenţi au căutat să extindă controlul ANI şi asupra preoţilor, (aşa cum propusese iniţial fostul ministru de Justiţie, Monica Macovei), dar la acest punct majoritatea a fost totuşi extrem de rezervată.

Comisia a căutat să reintroducă în lege acele aspecte pe care le solicitase preşedintele Traian Băsescu şi care fuseseră susţinute şi de cancelariile occidentale care au urmărit dezbaterea îndeaproape. În principal a fost vorba de a accepta comisiile speciale de pe lîngă Curţile de Apel, menite să dea acţiunii de verificare mai multă incisivitate.

Întreaga dezbatere de la prima decizie a Curţii Constituţionale, trecînd prin Camera Deputaţilor şi apoi prin Senat şi pînă acum la o doua revizuire cu totul neobişnuită în Camera Deputaţilor a fost fără îndoială fără precedent. De la deschiderea negocierilor de aderare între România şi UE, procesul legislativ şi de reformă a fost permanent asistat de Bruxelles şi de toate ţările interesate, dar într-o manieră indirectă şi discretă, prin intermediul experţilor consultaţi. Au exista mereu la Bucureşti experţi occidentali care au consiliat guvernele pe diferite subiecte de reformă, dar acţiunea lor a rămas complet anonimă.

De data aceasta însă mai mulţi reprezentanţi diplomatici occidentali s-au interesat direct şi îndeaproape de forma legii. Ambasadorul SUA, de pildă, mulţumea în 20 iulie, acelora care adoptaseră un punct de vedere mai exigent: „Decizia de ieri (n.red. luni, 19 iulie) a Curţii Constituţionale, spunea ambasadorul, mi-a dat speranţe în acest sens şi încurajez Parlamentul să folosească această ocazie pentru a restabili puterea ANI cât mai curând cu putinţă. Mi se par încurajatoare şi eforturile acelor membri ai Parlamentului, proveniţi din întregul spectru politic, care încearcă să salveze ANI.“

Apelurile acestea au produs efecte vizibile şi putem anticipa că în 16 august plenul Camerei Deputaţilor va adopta o lege pe măsura aşteptărilor.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz