1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Contradicţiile protecţiei sociale

Primul ministru a anunţat că intenţionează să completeze ordonanţa privitoare la pensia minimă cu prevederi în favoarea acelora care nu primesc nici un fel de pensie.

default

Ordonanţa Guvernului prin care se instituie o pensie minimă, în primă instanţă de 3 milioane de lei vechi şi apoi de 3,5 milioane de lei vechi, se referă mai ales la ţăranii din fostele CAP-uri, care au fost mereu perdanţii transformărilor sociale.

Totuşi s-a făcut observaţia că mai sînt destule persoane care nu primesc pensie deloc, din cauză că nu au fost niciodată înregistrate cu o anumită ocupaţie în registrele statului. Mai sînt de pildă aceia care nici măcar nu au fost la CAP, ca atîţia ţărani din zonele muntoase necooperativizate, dar desigur e vorba mai ales femeile care nu au fost niciodată «încadrate în muncă». Dacă bărbaţii lucraseră la exploatările forestiere, în construcţii sau minerit, femeile au muncit din greu o viaţă întreagă doar în gospodăriile lor.

În general aceste persoane sînt victimele unor mutaţii sociale abrupte care au destrămat ţesutul vieţii tradiţionale, dar care nu au reuşit să-i preia pe toţi în reţeaua de protecţie socială a statului modern. Familia tinde tot mai mult să fie, la rîndul ei, destructurată, bătrînii fiind adesea omişi din planurile celor activi.

Primul ministru, Emil Boc, a explicat că pentru acordarea unor subsidii acestor persoane care nu primesc pensie, ar putea aloca un milion de euro pe an. Subiectul a atras însă atenţia aupra defecţiunilor ascunse din sistemul de protecţie socială din România.

Regula protecţiei sociale în sistemul public stabileşte o corelaţie între cotizaţia depusă şi sumele “restituite” sub o formă sau alta.

Or, ajutorul acesta pentru ţăranii săraci iese din cadrele acestui sistem în numele unei fireşti solidarităţi sociale. (pensiile ele însele şi mai ales pensia minimă se abate ea însăşi de la regulă, dar în acele cazuri au existat totuşi cotizaţii).

Este însă de la sine înţeles că solidaritatea socială îi are în vedere pe săraci, după un model social care nu este altceva decît secularizarea carităţii creştine practitate sistematic în Europa Evului mediu, iar înŢările române chiar pînă la jumătatea secolului al XIX-lea, cînd au fost secularizate averile mînăstireşti.

În România de astăzi, în schimb, se practică şi o formă de solidaritate socială în favoarea celor care depăşesc media veniturilor pe economie. De exemplu, indemnizaţia pentru femeile care nasc este proporţională cu salariul primit în perioada de activitate, neavînd nici o legătură cu cotizaţia la sistemul de asigurări sociale. Modelul a mai fost aplicat de guvernarea CDR, dar a fost apoi nivelat de guvernarea PSD ca să se revină după ultimele alegeri la acelaşi model. Este adevărat că a fost instituit un plafon, dar cu toate acestea există posibilitatea unor discrepanţe enorme, fără legătură cu o contribuţie reală la bugetele publice.

E clar că şi în acest caz este vorba de o măsură care iese din cadrele sistemului de asigurări şi care vizează, în principiu, încurajarea natalităţii. Sistemul face apel încă o dată la solidaritatea publică, dar de data aceasta în favoarea celor cu bani. Nu e de mirare, de aceea, că pentru săraci şi pentru cei care au cu adevărat nevoie de asistenţa societăţii, aşa cum sînt ţăranii bătrîni, banii sînt mereu măsuraţi cu zgîrcenie.