Contradicţiile de la Mihăileşti

Ne-a surprins – plăcut – maniera în care ministrul român al Justiţiei, Cristian Diaconescu, a reacţionat, în noaptea de marţi spre miercuri, la modul îndoielnic de derulare a anchetei pe marginea casatrofei de la Mihăileşti. Când erorile sunt evidente iar cei ce greşesc sunt traşi la răspundere putem vorbi despre semne ale unei mult aşteptate normalizări. Cu atât mai mult cu cât ele vin dinspre cel mai rezistent la reformă segment al administraţiei de la Bucureşti – ministerul Justiţiei. În care, iată, tânărul Cristian Diaconescu pare că a adus sânge proaspăt.

Toată lumea a înţeles că echipa de anchetă a fost destituită pentru că grăbise – şi efectuase, implicit, superficial, după cum spun experţii în criminalistică şi medicină legală solicitaţi de presa de la Bucureşti – investigaţia pentru a permite, la cererea expresă a unor responsabili de rang înalt, asfaltarea locului catastrofei. Joi, însă, după ce a fost convocat de preşedintele Ion Iliescu, Diaconescu a declarat că recoltarea probelor de la locul accidentului s-a realizat conform legii. Ministrul consideră, acum, că echipa demisă de domnia sa a greşit nu în investigarea superficială a craterului astupat şi asfaltat în grabă ci doar în delimitarea unui perimetru de anchetă mult prea redus: ”Nu cu rea intenţie s-au făcut acele lucrări sau cu o lipsă de atenţie în ceea ce priveşte elementul probator. Dar, într-adevăr, oamenii au spus – şi, poate, pe bună dreptate – că ar mai fi trebuit cel puţin un interval de timp să mai treacă. Din punctul nostru de vedere, pare a fi un exerciţiu condus cu oarecare superficialitate.”

L-am rugat pe Valentin Zaschievici, unul dintre cei mai experimentaţi jurnalişti români de investigaţii, în prezent redactor şef adjunct al cotidianului Jurnalul Naţional, să ne explice această răsturnare de situaţie: ”Ieri părea că autorităţile să fi recunoscut greşelile săvârşite de echipa de anchetatori în cercetarea făcută la Mihăileşti iar astăzi constatăm că lucrurile au fost, de fapt, bune şi frumoase, după ce au intervenit, justificând, atât preşedintele Iliescu cât şi premierul Năstase”.

Această afirmaţie trimite iarăşi cu gândul la vechea poveste: influenţează politicul derularea activităţii Justiţiei? Intervine politicul în procesul juridic? Valentin Zaschievici: ”Dacă intervenţie poate fi numită şi stânjenirea activităţii procurorilor sau exercitarea unei presiuni indirecte de către tot felul de miniştri şi oficiali aflaţi de bună seamă în campanie electorală, ei bine, se poate numi o presiune, un disconfort care nu trebuia să se producă”.

I-am cerut jurnalistului să detalieze şi a dat ca exemplu declaraţia ministrului Transporturilor, Miron Mitrea, cel care cerea, într-un moment în care flăcările nu se stinseseră, încă, solicita repunerea, peste noapte, a drumului în circulaţie. ”Această declaraţie”, considerü Valentin Zaschievici, este cel puţin bizară, câtă vreme întregul perimetru, deci şi şoseaua domniei sale, erau sub puterea suverană a procurorului”. Fapt confirmat şi de ministrul Diaconescu: ”Astfel de zone se află sub autoritatea echipei de procurori, care face investigaţia”.

În mod paradoxal, consideră Valentin Zaschievici, Guvernul l-a obligat pe Diaconescu să scoată castanele altora din foc. ”Este singurul din Guvern care a avut o atitudine normală şi a dovedit o judecată lucidă – exact domnia sa a fost pus în situaţia nedelicată de a cere scuze pentru greşelile săvârşite în mod categoric de alţii”.

Cireaşa de pe tortul schimbării la faţă a situaţiei a reprezentat-o demonstraţia balistică (din fericire pur teoretică) a vicepreşedintelui Partidului Social Democrat, Viorel Hrebenciuc. Domnia sa, deşi este doar personaj politic, fără rol administrativ, a ţinut să limpezească, aşa cum s-a priceput, episodul reasfaltării craterului de la Mihăileşti, explicând jurnaliştilor că nu înţeleg diferenţa dintre o explozie şi o implozie. Din nou Valentin Zaschievici: ”Persoane din zona politică simt imperioasa nevoie să deschidă gura cu sau fără justificare, chiar dacă se pricep sau nu la o problemă”.

Acest ”implozia nu-i explozie” a lui Viorel Hrebenciuc ne trimite cu gândul la celebra sintagmă pusă în circulaţie tot în spaţiul politic românesc: ”iarna nu-i ca vara”.