1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Continuitatea curentului alternativ depinde de gaze

În plină dezbatere dedicată renunţării la sursele poluante sau periculoase de energie, o întrebare îşi caută încă răspuns: ce te faci dacă nu bate vântul sau nu străluceşte soarele?

default

În căutare de surse pentru curent alternativ

Germania şi-a propus să închidă centralele atomice până în 2022. Aceasta înseamnă că, în acest răstimp, ar trebui identificate resurse alternative pentru cele 23 de procente din consumul federal de electricitate acoperit acum de reactoarele nucleare.

Comisarul european pentru Energie Günther Oettinger este convins că gazul va căpăta o importanţă crescândă în Germania - şi în întreaga Europă, de altfel. Opţiunea pentru energie curată este condiţionată de factori puţin controlabili şi, ca atare, implică un plus de flexibilitate. Gazele naturale ar putea fi soluţia pentru a asigura continuitate curentului alternativ.

Erdgas-Pipeline, Symbolbild

Conducte de gaz

Profesorul Marc Oliver Bettzüge, de la Institutul pentru Cercetare Energetică al Universităţii din Köln, crede că, în acest moment, este greu să faci o prognoză, dată fiind tocmai flexibilitatea greu de anticipat a politicienilor, deciziile acestora influenţând nu doar preţul gazului pe piaţă - şi, deci, rentabilitatea - ci şi lejeritatea sau, dimpotrivă, dificultatea accesului la resurse.

Vorbind despre acest din urmă aspect, Europa mai are o problemă: aceea a infrastructurii. Seamănă, oarecum, cu dilema ou - găină: e nevoie de mai mult gaz pentru a îmbunătăţi infrastructura sau e nevoie de infrastructură pentru a stimula consumul de gaz?

EU-Kommissar Günther Oettinger

Comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger

Comisarul Oettinger vrea neapărat dezvoltarea infrastructurii existente şi interconectarea reţelelor naţionale din Uniune, dat fiind că există state europene complet dependente de importurile din Rusia (ţară ce asigură o treime din consumul comunitar). Acest pas logistic trebuie articulat cu o comasare a vocilor europene, responsabilul comunitar amintind că, în prezent, marii exportatori de resurse încing uneori spiritele între state pentru a putea controla mai uşor piaţa.

Un tronson sud-european care să aducă gaz din zona caspică în Europa fără a tranzita Rusia ar fi, până la urmă, în beneficiul Moscovei, crede comisarul Oettinger, şi explică: un gazoduct necontestat şi independent de Rusia ar spori încrederea europenilor în gazele naturale; dacă, în schimb, Rusia pune beţe în roate, interesul Europei de a investi pe termen lung în acest sector va fi minim.

Autori: Insa Wrede / Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu

Vă mai recomandăm