1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Continuarea ofensivei israeliene în Liban

Exodul populaţiei din sudul Libanului înaintea ofensivei

default

Armata israeliană a primit ieri seară undă verde din partea cabinetului de securitate pentru extinderea ofensivei terestre în Liban pînă la rîul Litani din apropiere de frontiera comună. Obiectivul urmărit: alungarea miliţiilor Hisbollah din regiune şi distrugerea poziţiilor lor de-a lungul frontierei. In faţa Knessetului ministrul israelian al apărării Peretz a precizat că :

“Armata israeliană îşi va extinde şi intensifica acţiunea militară contra Hisbollah. Vedem deja succesele avute în distrugerea aruncătoarelor de rachete adverse. Pot să afirm în faţa deputaţilor că am slăbit decisiv arsenalul de rachete cu rază lungă de acţiune al Hisbollah.“

Guvernul israelian apreciază că armata ar putea avea nevoie de cel puţin zece zile pentru a distruge poziţiile Hisbollah. Intre timp în sudul Libanului zeci de mii de civili au profitat de suspendarea parţială anunţată ieri pentru 48 de ore a atacurilor aeriene, pentru a fugi din regiune, unde luptele au continuat. In prezent în Liban 800.000 de oameni au luat calea refugiului. Astăzi armata israeliană a făcut patru incursiuni simultane în sectorul occidental şi central al frontierei cu Libanul în cadrul anunţatei ofensive.

In cea de douăzeci şi una zi a conflictului declanşat în urma capturării de către miliţiile Hisbollah a doi soldaţi israelieni, cabinetul de securitate israelian a aprobat extinderea operaţiunilor terestre, după ce premierul Olmert a exlus încetarea focului în zilele următoare. “Vom încheia războiul după ce ameninţarea ce planează asupra capetelor noastre va înceta iar soldaţii răpiţi vor reveni acasă şi atunci cînd vom putea trăi în securitate în casele noastre, a declarat Olmert, care se bucură de puternica susţinere a Sua. Ieri şefa diplomaţiei americane Condolezza Rice s-a arătat optimistă, afirmînd că speră ca deja în această săptămînă să se încheie un armistitţiu. Staţionarea unei trupe internaţionale de pace în sudul Libanului este în context de mare importanţă. Consiliul de securitate a prelungit cu o lună mandatul Forţei interimare a ONU din sudul Libanului pentru a avea răgazul să discute asupra staţionării în regiune a unei forţe de pace multinaţionale „eficiente“ . Guvernul american, sprijinit de cel britani a anunţat că se opune unui armstiţiu imediat. La Bruxelles miniştrii de externe ai celor 25 de state membre discută în cadrul unei sesiuni de criză asupra unei posibile participări la trupa multinaţională de pace din Liban. Statele membre sunt aproape unanim de părere că ostilităţile trebuie să înceteze imediat în Orientul apropiat, cu excepţia Marii Britanii. In discuţie se află şi ajutoarele financiare şi umanitare pentru Liban. Uniunea Europeană a pus la dispoziţie 20 de milioane de euro pentru evacuarea şi aprovizionarea refugiaţilor libanezi şi mai are pregătită în acelaş scop suma de 30 de milioane de euro. In ceea ce-i priveşte pe israelianei, aceştia sunt potrivit unui ultim sondaj, în marea lor majoritate, favorabili continuării operaţiunilor militare în Liban ,în pofida dramei din satul Cana,unde duminica trecută 52 de civili nevinovaţi, printre care mulţi copii au murit sub dărîmăturile unui adăpost atacat de forţele israeliene. Majoritatea satelor şi localităţilor din apropierea frontierei israeliene sunt în prezent fără locuitori. Aceştia s-au refugiat sau au fost evacuaţi după cum relatează ziariştii care circulă în zonă.

  • Data 01.08.2006
  • Autoare/Autor Carsten Vick/Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Lb
  • Data 01.08.2006
  • Autoare/Autor Carsten Vick/Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Lb