1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Consiliul de Securitate la 61 de ani de la înfiinţarea ONU

Cele mai importante decizii privind război şi pace sunt luate în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Cei cinci membrii permanenţi – SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China – se bucură de drept de veto în acest for. Ceilalţi 10 membrii nepermanenţi au o influenţă restrânsă. Iar încercările de până acum de a schimba această stare de fapt au eşuat în mod repetat.

Negocieri în spatele uşilor închise

Negocieri în spatele uşilor închise

Consiliul de Securitate este centrala puterii în comunitatea internaţională, şi în acelaşi timp, scena desfăşurării tuturor disputelor pe plan internaţional. Din Irak până în Afganistan, din Liban până în Iran, ca să le numim numai pe cele mai actuale. Dar discursurile ţinute parcă în vitrina unui magazin de lux, sunt mai degrabă excepţie în interiorul acestei celule de criză mondiale.

Mult mai mult se lucrează în cămăruţa Consiliului, care se situează imediat lângă sala mare. În spatele mult citatelor uşi închise se întrunesc cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate şi cei 10 membri nepermanenţi, cărora li se permite, cu schimbul, să facă parte pentru câte doi ani din acest for. Zilnic are loc această şedinţă, de la ora 10 până la ora 15. Iar în colţul cu canapele, instituit de Germania în timpul dezbaterilor pe tema intervenţiei în Irak, se poate negocia în linişte. Pe ordinea de zi se regăsesc toate mandatele Consiliului de Securitate, cum ar fi cel din Coasta de fildeş, Cipru, fosta Iugoslavie, Timorul de Est sau Haiti.

Se discută rapoarte, durata mandatelor căştilor albastre, sau noi misiuni pentru secretarul general al ONU.

Cu totul altfel arată însă situaţia dacă vine vorba de o nouă rezoluţie a Consiliului. Fiecare paragraf, fiecare cuvânt este luat în seamă cu grijă şi atenţie maximă. Nu de puţine ori a fost retras un proiect de rezoluţie cu totul, pentru că nu ar fi avut şanse de implementare. Secretarul general al ONU, Kofi Annan nu se poate amesteca, şi nici nu vrea.

„Fiecare ameninţare la adresa păcii şi siguranţei mondiale trebuie analizată de Consiliul de Securitate. Numai acest for este legitimat să decidă o intervenţie de trupe.” – precizează Annan.

Cea mai dificilă situaţie este aceea în care apare în discuţii capitolul 7 al Cartei ONU. Pentru că el dă dreptul la uz de forţă militară împotriva unui stat membru, fie prin intervenţia căştilor albastre, fie a altor trupe sub mandat ONU. O asemenea decizie este încărcată cu o mare răspundere, şi cu mari riscuri în acelaşi timp, anume acela de a fi atras într-un război din calcule politice. De aceea sunt atât de controversate rezoluţiile care se înscriu în capitolul 7 al Cartei. Rusia şi China se feresc ca dracul de tămâie de ele, spre deosebire de SUA, care abia aşteaptă ocazia. Cum ar fi de exemplu cazul dosarului nuclear iranian.

„Programul nuclear iranian este o ameninţare evidentă la adresa păcii şi siguranţei pe plan mondial. Maniera în care va fi rezolvată această problemă va reprezenta un adevărat test pentru Consiliul de Securitate” – a declarat ambasadorul special al SUA la ONU, John Bolton.

Declaraţia sa a avut loc în faţa emblemei albastre a Organizaţiei, care a devenit de mult timp un câmp de luptă diplomatic. Pentru că aici este influenţată opinia publică mondială, aici filmează cameramani din toată lumea, cum ar fi cei din Rusia, cot la cot cu cei din Venezuela de exemplu.

Chiar şi diplomaţii rezervaţi ai continentului asiatic se bazează între timp pe efectul discursului asupra opiniei publice. Emisarul Chinei, Wang Guangya, stăpâneşte toate tonurile posibile, de la mulţumire până la furie.

„Această organizaţie nu poate discuta anumite teme pe baze selective. Toţi membrii Consiliului trebuie să coopereze unii cu ceilalţi. Dar frustraţiuni de acest fel vor avea efecte negative, datorită politicii unei anume delegaţii.”

Declaraţia face referire din nou la atitudinea SUA, iar Wang împreună cu omologul său rus, Witalij Tschurkin au talentul de a-i face pe americani să dea în clocot din nou şi din nou.

„Poate fi o tactică de negociere, să organizezi ambuscade diplomatice, pentru a-i determina pe unii sau alţii să accepte o poziţie, pe care altfel nu ar accepta-o în veci.” – spune Tschurkin.

Fără îndoială, nicăieri în lume nu se întâlnesc politicieni aşa de des, precum în Consiliul de Securitate, chiar dacă ei sunt numiţi formal ambasadori. Dar atunci când se iscă polemici, ies la iveală şi limitele competenţelor acestora, pentru că ei trebuie să aştepte indicaţii de la administraţiile pe care le reprezintă. Este un mijloc bun, pentru a mai trage de timp, sau pentru a exprima o abţinere în anumite probleme. În final contează decizia celor 5 puteri cu drept de veto, spre marea nemulţumire a celorlalţi 10 membrii nepermanenţi, care nu prea pot influenţa deciziile în Consiliu.

„Ştiţi, câteodată nici preşedintele Consiliului nu ştie ce pun la cale cei cinci granzi.” – spune pe un ton amar ambasadorul Japoniei, Kenzo Oshima, care îndeplineşte în prezent funcţia de preşedinte al Consiliului de Securitate. Abia după consensul celor 5, sunt invitaţi şi ceilalţi să îşi dea cu părerea formal. Astfel se motivează apelurile pentru o reformă a Consiliului de Securitate al ONU, dar dreptul de veto al celor 5 membrii permanenţi se opune în continuare. Aşadar se pare că cele 15 scaune ale mesei în formă de potcoavă sunt suficiente, cel puţin pentru moment...

  • Data 24.10.2006
  • Autoare/Autor Rainer Sütfeld / Laurenţiu Diaconu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1J1
  • Data 24.10.2006
  • Autoare/Autor Rainer Sütfeld / Laurenţiu Diaconu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1J1