1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Conservatorii critică desemnarea unui candidat socialdemocrat la preşedinţie

Social-democraţii germani au decis oficial cu privire la numirea unui contracandidat pentru preşedintele Horst Koehler, la alegerile de anul viitor.

default

Profesorul universitar, Gesine Schwan, învinsă greu de Koehler în urmă cu patru ani, va candida din nou împotriva acestuia. Potrivit secretarului general al SPD, Hubertus Heil, doamna Schwan se bucură de un sprijin larg în rândul social-democraţilor.

În schimb, cancelarul german şi preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate, Angela Merkel, a regretat nominalizarea doamnei Schwan, afirmând că Germania are un preşedinte cunoscut şi respectat pe plan internaţional.

"Decizia este cu atât mai regretabilă, cu cât ea nu se exlică decât prin evoluţiile interne ale SPD. Ba mai mult, partidul se aruncă practic în braţele Stângii, pentru că fără voturile acesteia nu poate avea succes în acest demers electoral".

La Berlin planează o sumedenie de semne de întrebare, dar poate cel mai important este acela la sfârşitul întrebării "Ce se întâmplă cu marea coaliţie la guvernare?". Şeful SPD Kurt Beck a dat asigurări că nominalizarea doamnei Schwan nu afectează treburile executivului şi că formaţiunea sa nu va demara o campanie împotriva preşedintelui Horst Koehler. Cancelarul Merkel a declarat la postul public de televiziune că este sigură de eşecul acestei candidaturi.

"Sunt sigură că drumul ales de socialdemocraţi nu va avea succes, că preşedintele va rămâne preşedinte aşa cum este dorit de majoritatea cetăţenilor acestei ţări".

Socialdemocraţii germani sunt criticaţi vehement pentru aparenta lipsă de hotărâre în ceea ce priveşte o alianţă cu Partidul Stângii. Secretarul general al Uniunii Creştin-Democrate, Ronald Pofalla l-a acuzat deschis pe şeful SPD, Kurt Beck.

"Până în prezent, Kurt Beck a exclus mereu o colaborare la nivel federal cu Stânga. Dar acum SPD-ul s-a întors 180 de grade. Pe de-o parte, domnul Beck spune: Da, în 2009 vom alege un preşedinte cu voturile Stângii. Pe de altă parte, domnul Beck mai afirmă: Nu, în 2009 nu vom alege cancelarul cu voturile Stângii. Iar toată mişcarea aceasta va duce la o probemă de credibilitate a domnului Beck şi a SPD-ului în general. După încălcarea promisiunii în landul Hessa nu mai putem crede declaraţiile acestuia când afirmă ca la nivel federal nu va exista o alianţă cu Stânga".