Congresul PSD mai poate furniza surprize

Ştirea că Sorin Oprescu va candida la funcţia de preşedinte executiv a schimbat dintr-o dată perspectiva asupra evoluţiilor interne din acest partid. Sorin Oprescu este un politician de plan secundar, dar care s-a bucurat de o mare popularitate în partid. El a ratat intarea în primul plan al politicii, atunci cînd a pierdut alegerile pentru primăria generală a Capitalei. Ulterior el nu a fost promovat în nici o funcţie, deşi publicul îl vedea ministru al sănătăţii cu atît mai mult cu cît se ocupa direct de administrarea unui mare spital. În Parlament, Sorin Oprescu a făcut chiar o discretă disidenţă, cel puţin în cazul asigurărilor de sănătate pe care guvernul Năstase le-a confiscat şi le-a trecut în conturile Ministerului Sănăţii. Cu toate acestea Sorin Oprescu nu a făcut o veritabilă politică de partid şi de aceea candidatura sa rămîne totuşi fragilă. Doar Ion Iliescu ar mai putea, prin influenţa sa directă şi indirectă să manevreze voturile în favoarea sa cu atît mai mult cu cît multora li se pare o candidatură plauzibilă. Sorin Oprescu are însă un grav handicap în faţa organizaţiilor din Ardeal: a făcut corp comun cu stilul mahalalei, care displace atît de mult ardelenilor, un pic aroganţi faţă de colegii lor de la Bucureşti; susţinerea lui Marian Vanghelie pentru primăria Capitalei, s-ar putea să fie un păcat capital pentru Sorin Oprescu.

În schimb, candidatura lui Victor Ponta pentru acelaşi post de preşedinte executiv ar fi un tribut pe care PSD îl plăteşte unei ficţiuni, şi anume înnoirea partidului. Partidul în preajma Congresului poate furniza surprize interesante, dar nu va suferi un proces real de înnoire, dacă, aşa cum se prefigurează, Ion Iliescu va fi ales preşedinte.

Deocamdată se pare că singurul contra-candidat al lui Iliescu va fi Cristian Diaconescu, dar el nu este un politician în sensul adevărat al cuvîntului. El a intrat în PSD abia în 2004 după numirea ca ministru al Justiţiei şi nu are susţinere politică reală. În plus, el nici nu este un vorbitor de excepţie, un demagog talentat ca să compenseze handicapul de a nu avea reţele personale de sprijin. Iar la o analiză atentă, Cristian Diaconescu nici nu poate fi considerat speranţa reformei în social-democraţia românească, întrucît el a fost, ca ministru, un executant timorat al unor prescripţii de partid. El nu a ştiut, de exemplu, să stimuleze un proces real de înnoire în cadrul Justiţiei, în ciuda faptului că a prezidat aplicarea unor importante legi de reformă. Clienţii lui Iliescu şi Năstase din magistratură protejaţi de Rodica Stănoiu au putut fi aleşi şi promovaţi în noul CSM, iar acum se văd rezultatele dezastruoase ale acestei lipse de curaj. De altfel se prea poate ca fostul ministru să candideze doar ca să ofere Congresului o aparenţă de competiţie şi puţin suspans pentru public.

Probabil că singura surpriză care ar putea apărea la Congres este înfrîngerea lui Adrian Năstase, deşi el pare să se bucure cel puţin de susţinerea filialelor din Transilvania. El a prefigurat deja o formulă, sugerînd public lui Ioan Rus să candideze pentru funcţia de secretar general, dar asta înseamnă ca l-a desemnat deja pe acesta într-o poziţie subalternă, fapt care ar putea provoca reacţii neaşteptate. În orice caz, un lucru care ar putea fi principala bătălie la Congres este votul secret. Fără vot secret ambiţioşii şi mai tinerii partidului nu vor avea nici cea mai mică şansă.