Congresul American şi evitarea agresiunii al Quaedei

De ce oare a eşuat, la 11 septembrie 2001, întregul aparat securitar american? Cum de-a fost posibil ca serviciile secrete ale SUA să fie luate ca din oală de atentatele islamiste care au provocat vărsări de sînge teroriste fără precedent la New York şi Washington?

Aceste întrebări s-au mai pus în repetate rînduri şi se vor mai pune cu sigurnţă, frecvent. La urma urmei au fost ucişi atunci aproxiamtiv 3.000 de oameni. Dar în miezul campaniei electorale prezidenţiale, asemenea chestiuni conţin conţin evidente şi incalculabile riscuri politice pentru actualul şef al statului american.

Intrebările au fost repuse recent pe tapet de proaspăt apăruta cartea lui Richard Clarke. Fostul consilier antiterorist al administraţiilor Clinton şi Bush junior pare să fi părăsit Casa Albă nemulţumit foc de nepromovarea sa într-o funcţie de conducere a superministerului american al securităţii interne. Pe Richard Clarke, care-şi depune azi mărturia în faţa Comisiei, membrii administraţiei l-au criticat sever, în ultimele zile, reliefînd că fostul consilier încearcă să-şi vîndă cît mai bine cartea, extrem de critică la adresa preşedintelui şi totodată să influenţeze rezultatul alegerilor prezidenţiale din toamnă. Clarke insistă în această carte, că Bush, obsedat de Irak, s-ar fi făcut vinovat de neglijarea pericolului mai acut al reţelei teroriste islamice al Quaeda.

Ieri, s-au perindat în faţa comisiei personalităţi de frunte ale fostei şi actualei administraţii. Audierile, publice, sunt fără precedent în istoria recentă a SUA. Fosta şefă a diplomaţiei americane, Madeleine Albright, , succesorul ei, Colin Powell, fostul ministru al apărării, William Cohen, şi actualul şef al Pentagonului, Donald Rumsfeld, au petrecut nu mai puţin de 7 ceasuri în faţa membrilor Congresului, răspunzînd sub jurămînt la întrebări care mai de care mai incomfortabile.

Problema esenţială vizează atitudinea celor două administraţii faţă de primejdia djihadistă înaintea atentatelor de la 11 septembrie 2001, în timpul celor 8 ani de preşedinţie a democratului Clinton şi a celor 7 luni de administraţie republicană, condusă de George W.Bush.

In replică la devastatoarele atentate ale al Quaedei comise în 1998 asupra ambasadelor americane din Kenia şi Tanzania, administraţia Clinton se mulţumise să bombardeze nişte tabere de antrenament afgane (probabil evacuate în prealabil) ale reţelei teroriste conduse de Osama Bin Laden. Totuşi, Madeleine Albright a respins reproşurile provocate de ratarea, de către executivul Clinton, în 1999, a unei lovituri decisive asupra liderului terorist, însoţit atunci, la vînătoare, de un prinţ arab dintr-o ţară aliată. "Oamenii noştri”, a spus ea, textual, ”primiseră ordinul să-l lichideze pe Bin Laden. Doar nu credeţi că am fi lansat rachetele Cruise pentru a emite un mandat de arestare?”

Cu atît mai categoric a respins actualul secretar al departamentului de stat, Colin Powell acuzele formulate la adresa prezentei administraţii. ”Departe de a neglija pericolul terorist, noi”, a spus Powell,”am încercat să aplicăm mai mult decît o politică de containment, de zăgăzuire şi reducere progresivă a primejdiei, intenţionînd să distrugem al Quaeda”. In acest scop s-a elaborat o amplă strategie antiteroristă, devenită operaţională în septembrie 2001.

Preşedintele Comisiei, Tom Kean, şi-a exprimat opinia, potrivit căreia atentatele de la 11 septembrie ar fi putut fi evitate. La care şeful Pentagonului, Rumsfeld a reliefat că, ”în cele aproximativ 6 luni pe care le-am avut la dispoziţie înaintea atentatelor n-am obţinut nici o informaţie indicînd că teroriştii urmează să transforme avioane de pasageri în rachete pe care să le propulseze în turnurile World Trade Center sau în Pentagon".

La rîndul său, Preşedintele Bush a subliniat că în zilnicele informări primite din partea CIA, n-au existat nici un fel de indicii asupra iminentelor atentate. Bush a acceptat să depună mărturie în faţa Comisiei, dar a cerut ca şedinţa să nu fie publică. Şi consiliera sa de securitate, Condoleeza Rice, rezistă deocamdată puternicelor şi crescîndelor presiuni exercitate de opoziţia democrată asupra ei, respingînd invitaţia de a fi audiată altfel decît în spatele uşilor închise.