1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Congres excepţional al Partidului Social-Democrat German

În preajma alegerii unui nou preşedinte

Rezultate nefavorabile în sondajele demoscopice şi un număr mare de retrageri din partid – cam acestea sunt simptomele esenţiale ale imaginii publice actuale a Partidului Social-Democrat German. Dar se pregăteşte ameliorarea situaţiei sale, prin perspectiva ca duminică să fie ales în fruntea partidului Franz Muentefering, personalitate căreia i se atribuie aptitudinea de a sesiza doleanţele oamenilor şi glasul membrilor partidului.

Cum se prezintă el în ajunul congresului său excepţional?

Vineri, 6 februarie, ştirea a provocat surpriză în arena politică a Berlinului: cancelarul federal Gerhard Schroeder va abandona preşedinţia Partidului Social-Democrat, decizie la care nu se aştepta nici unul din jurnaliştii capitalei, deobicei excelent informaţi. Pe Schroeder, ideia îl preocupa încă de la începutul noului an şi reuşise într-adevăr să păstreze secretul ei – până în această zi. Gerhard Schroeder:

“Am cerut ca mâine să fie convocat prezidiul partidului. Am să-i propun ca într-un congres excepţional de la sfârşitul lui martie să-l aleagă pe Franz Muentefering în funcţia de preşedinte al partidului. Mă voi concentra asupra muncii mele de cancelar federal şi şef al guvernului, care oricum nu rezidă doar în promovarea procesului de reformă ci cuprinde şi o serie întreagă de obligaţii internaţionale ce pretind mult timp."

Prezidiul Partidului Social-Democrat a acceptat propunerile lui Schroeder, astfel că la congresul de duminică se va clasa schimbarea în conducere. În afara lui Franz Muentefering - pentru preşedinţie - va candida Klaus Uwe Benneter pentru funcţia de secretar general, ca succesor al lui Olaf Scholz, puţin norocosul şef al organizaţiei de partid din Hamburg. E prima oară în istoria Republicii Federale că un cancelar federal a cedat preşedinţia partidului său pe parcursul mandatului său guvernamental. Schroeder conduce partidul din martie 1999 şi acum s-a văzut nevoit să se retragă, ca urmare a faptului că politica reformatoare a anului trecut a diminuat continu consimţământul public la linia partidului. Zeci de mii de membri s-au retras din partid şi în sondajele demoscopice, popularitatea sa a scăzut sub 30 la sută. Inciziile dure în sistemul asigurărilor sociale şi în cel al pieţii muncii au lovit grav anturajul social-democrat. Toate acestea, Franz Muentefering, azi doar preşedinte al grupului social-democrat din Bundestag, urmează a le explica mai convingător. E evident că lui îi vine mai uşor să apeleze la starea sentimentală a social-democraţilor. Franz Muentefering:

“De raţiunea Partidului Social-Democrat ţine, neîndoielnic şi imposibil de abandonat, că ne ghidăm după valorile fundamentale ale libertăţii, dreptăţii şi solidarităţii. Despre ele nu se poate discuta zilnic şi nici nu-şi pot pune pecetea pe legi concrete, dar ţinem la aceste repere şi vrem să ne achităm de îndeplinirea acestor cerinţe.”

La baza partidului e bine acceptat fostul ministru federal în vârstă de 64 de ani. E considerat camarad loial al lui Gerhard Schroeder şi – în zilele ce au urmat renunţării acestuia la preşedinţia partidului – a subliniat clar că se va insista asupra programului de reforme. Dar prime corecturi s-au şi produs: împotriva voinţei ministrului economiei Wolfgang Clement, guvernul federal plănuieşte acum o taxă, suportată de întreprinderi care nu oferă instrucţie profesională. Dar perspectiva ca Muentefering să preia preşedinţia partidului n-a declanşat euforie extremă. În ultimul timp au produs chiar vâlvă planuri ale unor social-democraţi – consideraţi aporopiaţi ai sindicatelor – de a fonda alt partid, în stânga social-democraţiei. Schroeder – încă preşedinte al partidului – a reacţionat prompt şi vehement: împotriva a şase membri ai partidului se va iniţia procedura excluderii. Gerhard Schroeder:

“În cazul de faţă, problema este că un partid nu poate accepta ca unii membri să cheme la retragerea din partidul social-democrat şi fondarea unei organizaţii concurente.”

Popularitate scăzută, retrageri din partid şi ameninţarea cu un nou partid de stânga: atmosfera din social-democraţie e nefavorabilă. În afara alegerii noii conduceri, cei 525 de delegaţi se vor concentra asupra a două moţiuni, menite a sprijini programul reformator promovat de guvern. Dacă noua echipă de conducere – Muentefering şi Benneter, avocat berlinez puţin cunoscut pe plan federal – va reuşi să întoarcă foaia mai rămâne de văzut. Alegerea lor se consideră sigură. În concluzie, congresul de duminică de la Berlin va fi reuşit să obţină mult dacă va reuşi măcar să aline deprimările cele mai grave.

  • Data 19.03.2004
  • Autoare/Autor Jens Thurau / Valeriu Lazar
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1if
  • Data 19.03.2004
  • Autoare/Autor Jens Thurau / Valeriu Lazar
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1if