Confuzii privitoare la legea lustraţiei

Asupra acestei legi a lustraţiei planează acum o mare confuzie. Trei deputaţi independenţi, demişi recent din grupul Partidului Democrat, au depus o iniţiativă de lege privind epurarea vieţii publice de toţi activiştii Partidului Comunist. Acest proiect nu reproduce însă textul lui George Şerban, coautor al Proclamaţiei de la Timişoara. Proiectul acestuia nici nu a apucat să fie discutat în Parlament, ţăraniştii resimţind astăzi vina apăsătoare a neglijării lui. În anii din urmă ei au militat pentru recuperarea ideilor din manifestul revoluţiei timişorene. După manifestările de anul acesta dedicate aniversării Proclamaţiei de la Timişoara mai mulţi politicieni din majoritatea guvernamentală ca senatorii liberali Adrian Cioroianu şi Mona Muscă au consimţit să aducă proiectului lui George Şerban reformulările impuse de trecerea timpului şi să-l depună apoi în Parlament.

Dar înaintea lor deputaţii Cozmin Guşă, Aurelian Pavelescu şi Lavinia Şandru au înaintat proiectul lor propriu de care am vorbit la început. Acest proiect se ocupă în linii generale de aceeaşi problematică, dar este lipsit, în schimb, de autoritatea morală a primilor iniţiatori. Cosmin Guşă a fost secretar general al PSD, partid al stîngii post comuniste care i-a recuperat pe mulţi dintre activişti şi securişii epocii Ceauşescu, fiind, din principiu, ostil reevaluării critice a trecutului comunist, iar Aurelian Pavelescu a fost iniţiator al unei grupări extremiste, Dreapta Naţională. Asocierea lor cu un proiect de asanare morală a societăţii a provocat o anumită crispare mai ales printre revoluţionarii din decembrie 1989, sau în rîndul supravieţuitorilor închisorilor comuniste, dar şi printre europenişti în general. Un proiect de lege cu preocupări esenţialmente morale şi cu potenţial polemic exploziv pretinde, în general, pledanţi cu autoritate morală nedezminţită. De altminteri, îngrijoraţi de riscul compromiterii ideii, ţărăniştii a cerut celor trei deputaţi să-şi retragă proiectul.

Marea dificultate se trage însă din altă parte. De oriunde ar veni pînă la urmă legea menită să interzică foştilor comunişti şi securişti să mai ocupe funcţii în administraţie este nevoie mai întîi de liberul acces la arhivele Securităţii. Or, tocmai acest lucru este mai dificil astăzi decît a fost el vreodată. În ciuda faptului că preşedintele Traian Băsescu consideră problema definitiv rezolvată, accesul la arhive este în acest moment cu totul imposibil. Potrivit unei decizii a CSAT, SRI a hotărît să predea CNSAS dosarele pe care le deţine, iar predarea a şi început să se facă în condiţii absurde. SRI scoate din depozitele sale tonele de hîrtie pe care le oferă cercetătorilor de la CNSAS fără mijloacele de evidenţă aferente, în aşa fel încît aceştia sînt nevoiţi să numere filă de filă.

Potrivit unei socoteli simple pe care a făcut-o Claudiu Secaşiu, membru al Colegiului CNSAS, predarea-primirea arhivei s-ar putea încheia în cel mai bun caz peste 12 ani de zile, timp în care nimeni nu poate cerceta nici un document întrucît ele nu sînt puse în ordine, nu sînt altfel spus arhivate. Accesul la arhiva Securităţii este mai greu acum decît a fost el prin 94 sau 95 şi cînd cercetători ca Mihai Pelin au reuşit să citească foarte multe documente ale Securităţii, care astăzi par dispărute.

Este limpede aşadar pentru oricine că o lege a lustraţiei ar fi şchioapă sau parţial inaplicabilă fără accesul la dosarele Securităţii, întrucît nu se poate spune cine a fost şi cine nu ofiţer de securitate, cine a s-a făcut vinovat şi cine nu în exerciţiul funcţiunilor sale.