1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Conformismul şi monopolurile profesionale

Preşedintele Consiliului Concurenţei a denunţat practicile monopoliste arătând că domeniul profesiilor liberale, care le include pe cele juridice, a devenit de fapt « o pepinieră de înţelegeri anticoncurenţiale »

Oare cum mă aranjez?

Oare cum mă aranjez?

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a întreprins o critică mai largă a sistemului judiciar, vorbind inclusiv despre acele profesii trecute, de regulă, cu vederea: avocat, notar, executor judecătoresc etc. Dacă procurorul şi judecătorul se află în centrul atenţiei, ceilalţi actori cad în conul de umbră, cu toate că participă la rândul lor la înfăptuirea actului de justiţie.

Avocatul de pildă poate fi la rândul său incompetent sau corupt, ceea ce poate zădărnici un proces corect. Cel puţin teoretic, scopul unui proces nu este condamnarea unui inculapt, nu este cu alte cuvinte represiunea legală, ci aplicare dreptăţii. Apărătorul trebuie să fie la fel de puternic şi de integru ca şi acuzatorul. Într-o declaraţie pentru agenţia Mediafax, fostul ministru s-a întrebat însă, retoric: ”Ce stat de drept este acela în care profesia de avocat este «dublată» ilegal în unele instanţe tolerante cu acest fenomen? Ce garanţii de calitate a serviciilor avem atunci când profesiile juridice sunt afectate de fapte de corupţie şi de practică ilegală?”

Dar poate că problema cea mai mare a acestor profesii juridice este faptul că au devenit cercuri închise în care accesul se obţine prin relaţii sau ”taxe ” foarte ridicate. Calitatea profesiei scade, fireşte, atunci când selecţia practicanţilor nu mai are drept criteriu competenţa, ci banii sau criteriul genealogic. Fostul ministru s-a exprimat eufemistic atunci când a spus că : ”S-a făcut prea puţin pentru «sanitizarea» accesului în profesiile juridice de avocat, notar, executor judecătoresc, practician în reorganizare şi lichidare.”

El a făcut apel la ”liderii acestor profesii” să pună în aplicare ”politici de integritate”, dar întrebarea este dacă aceştia sunt cei mai potriviţi să facă ordine. În realitate, tocmai liderii profesiei sunt şi stăpânii porţilor de acces, care administrează gelos intrarea în profesie după criteriile cunoscute. Se uită de obicei un fapt istoric : unele din primele legi care au fost adoptate de parlamentul post-revoluţionar din 1990 a fost legea avocaţilor şi legea notarilor. Juriştii din Parlament, care în virtutea competenţei lor au ajuns în mod firesc să facă agenda adunării, s-au gândit în primul rând la ei înşişi.

Dar dacă avocatura rămâne o profesie guvernată de concurenţă, chiar dacă există, ca peste tot, şi aventurieri sau impostori, notariatul a devenit monopolul unui grup leneş şi preocupat să obţină prosperitatea fără efort. Rezultatul cel mai vizibil este că notarii din România practică tarife exorbitante şi care nu au absolut nicio justificare. Dacă ar exista cu adevărat concurenţă, în această profesie, şi nu o asociere monopolistă, aceste practici nu s-ar putea perpetua. Cine ”a pus mâna ” pe un cabinet notarial, a obţinut accesul la resurse sigure şi tocmai de aceea, intrarea în profesie se face prin mijloace netransparente. A fi notar este un ”privilegiu” care se cumpără.

Dar fiecare branşă îşi are ispitele şi specificul său şi, după cum spune fostul ministru, niciuna nu este scutită de practici nesănătoase, care sunt deopotrivă explicite şi legale ca şi implicite şi discrete. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, spunea deunăzi că asociaţiile în domeniul profesiilor liberale sunt « pepiniere de înţelegeri anticoncurenţiale. Cum se strâng, cum le vine ideea să nu mai fie aşa de mulţi, să limiteze piaţa, să închidă piaţa, să pună bariere de intrare, aşa cum făcuseră executorii judecătoreşti – au zis 5000 de euro. Încep să blocheze accesul în piaţă, apoi zic, hai să nu ne concurăm între noi, unii vin cu preţuri prea joase, nu putem trăi cu preţurile acestea.»

Ceea ce este şi mai grav decât realitatea însăşi este felul în care societatea s-a adaptat la aceste obiceiuri, fără să protesteze. Tinerii absolvenţi ai facultăţilor de drept nu se asociază ca să protesteze împotriva acestor monopoluri, ci, dimpotrivă, caută să se aranjeze pe cont propriu, aplicând discret regulile formale sau informale bine cunoscute. Asistăm la un soi de conformism general care nu face decât să perpetueze şi să consolideze cele mai rele practici sociale.