1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Conflictul chinezo-nipon şi riscurile asupra economiei

Alina Kühnel19 aprilie 2005

Conflictul dintre China şi Japonia poate avea urmări nebănuite la nivel economic.

https://p.dw.com/p/B2Pn
Protestele chinezilor periclitează relaţiile economice cu Japonia.
Protestele chinezilor periclitează relaţiile economice cu Japonia.Imagine: AP

Cel mai afectat de protestele din ultimele săptămâni şi de criza diplomatică ar putea fi Schanghai-ul, provincie în care sunt concentrate mii de firme străine şi unde trăiesc peste 34.000 de cetăţeni japonezi. Relaţiile comerciale dintre China şi Japonia ar putea fi grav afectate, în condiţiile în care o cincime din exportul Japoniei se îndreaptă către China. La cei 40 de miliarde de dolari investiţi de Japonia în ultimii 20 de ani în China, se mai adaugă şi ajutorul pentru dezvoltare care depăşeşte 25 de miliarde de dolari. China rămâne un important centru de producţie la preţuri mici şi pentru Japonia, iar în ultimii ani piaţa de desfacere chineză a devenit tot mai atractivă. Viitorul relaţiilor economice bilaterale, depinde acum de politicieni, care trebuie să găsească cea mai bună şi mai rapidă soluţie pentru a ieşi din actuala criză, consideră specialiştii.