1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Conferinţa NATO la Sofia

Anke Hagedorn / Alexandra Sora28 aprilie 2006

Joi a început la Sofia o conferinţă a miniştrilor de externe din statele membre NATO. Principalele subiecte ale dezbaterilor vor include extinderea alianţei nord-atlantice şi problema dosarului nuclear iranian.

https://p.dw.com/p/B1O9
Secretarul general NATO Jaap de Hoop Scheffer
Secretarul general NATO Jaap de Hoop SchefferImagine: AP

În capitala Bulgariei, stat care a devenit membru NATO în 2004 împreună cu România, se discută despre viitorul alianţei. Unul dintre principalele subiecte este noul val al extinderii programat pentru 2008. Despre această extindere se va discuta în noiembrie la Riga. Croaţia, Macedonia, Albania, Ucraina şi Georgia bat la porţile NATO, însă organizaţia rămâne destul de reticentă. Secretarul general NATO Jaap de Hoop Scheffer a subliniat că este vorba doar de încurajări prudente în direcţia unei posibile aderări, nu şi de promisiuni definitive:

„Felul semnalelor pe care membrii alianţei le vor da la summitul din Riga, depinde de progresele fiecărui stat în parte. Este clar că va exista un semnal pozitiv la Riga, dar nu şi o invitaţie concretă în vederea aderării."

Ministrul de externe ucrainean Boris Tarasjuk a subliniat în cadrul acestor discuţii rolul revoluţiei portocalii din ţara sa şi a cerut vineri ca Ucraina să fie inclusă în noiembrie în programul de pre-aderare „Membership Action Plan”, Jaap de Hoop Scheffer a declarat însă că totul depinde în continuare de progresele populaţiei ucrainene.

Atenţia miniştrilor prezenţi la conferinţa de la Sofia se îndreaptă şi spre rolul alianţei NATO în conflictele mondiale. „Alianţa Nord-Atlantică nu are intenţia de a deveni un poliţist mondial,” a subliniat purtătorul de cuvânt al NATO James Appathurai. În momentul de faţă nu există încă propuneri concrete privind detaliile cooperării cu state care nu sunt membre NATO, precum Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi Corea de Sud.

În problema regiunii de criză Darfur din Sudan, Alianţa Nord-Atlantică i-a propus Uniunii Africane continuarea sprijinului în domeniul logistic, Scheffer s-a pronunţat însă împotriva unei intervenţii militare a trupelor NATO în provincia Darfur.

La Sofia s-a discutat şi despre riscul proliferării armelor de distrugere în masă în Iran. Ministrul de externe german Frank Walter Steinmeier a declarat în acest sens:

„Condiţiile noastre sunt clare: Am afirmat că vom sprijini eforturile de a rezolva problema printr-un acord comun. Aşteptăm din partea Iranului să oprească toate activităţile de îmbogăţire a uraniului şi să respecte standardele internaţionale, în special controlul Organizaţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Intenţiile guvernului de la Teheran trebuie să devină mai transparente, doar în acest fel s-ar putea renunţa la bănuiala că Iranul şi-ar folosi programul nuclear şi în alte scopuri decât cele civile."

Vineri a expirat ultimatumul de 30 de zile acordat guvernului de la Teheran, acesta fiind nevoit să declare dacă este dispus să renunţe definitiv la programul de îmbogăţire cu uraniu. Semnalele din partea preşedintelui Ahmadinejad rămân însă cât se poate de negative. El a declarat chiar în ziua expirării ultimatumului: „Exigenţele Naţiunilor Unite îmi sunt total indiferente.”

Ministrul de externe al Statelor Unite Condoleeza Rice a subliniat în acest sens încă o dată rolul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite:

„Consiliul de Securitate trebuie să intervină pentru a nu-şi pierde credibilitatea, fiind cea mai importantă instituţie care menţin pacea şi securitatea mondială. Poziţiile acestei instituţii nu pot fi ignorate de nici un stat membru.”

În acelaşi timp, ministrul de externe al Statelor Unite a menţionat la Sofia că Washingtonul ar fi în continuare dispus să rezolve problema iraniană pe cale diplomatică.