1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Conduc evreii lumea?

Un ziar din România republică „Protocoalele Înţelepţilor Sionului”. Despre acest fals antisemit grosolan, dar eficient, inventat cândva de serviciile secrete ruseşti şi preluat de cele naziste s-a scris mult.

default

Despre maladia antisemitismului şi cum se manifestă ea în România aflăm amănunte inedite dintr-o revistă germană on-line realizată şi editată la Berlin între alţii de corespondentul Deutsche Welle, William Totok. Tot el a semnalat în Germania că o gazetă românească a început, mai nou, să republice aşa-zisele „Protocoale ale Înţelepţilor Sionului, grosiera falsificare datorată Ohranei ţariste.

Inventată în Europa, importată în Rusia (unde a fost publicată pentru prima oară, şi-anume la Sankt Petersburg) şi exportată apoi în Germania, scrierea cu pricina pretinde a ştii că evreii ar complota ca să conducă lumea. Deşi plagiat al unei satire politice, "Protocoalele" au fost luate în serios şi au făcut carieră sub nazişti. Infecta cărţulie a devenit unul din principalele suporturi ideologice ale Holocaustului.

Evident, ne-ar putea lăsa indiferenţi republicarea a ´nşpea mia oară a unor asemenea gogoşi, în fond ordinare, dacă în timpul celui de-al doilea război mondial nu şi-ar fi făcut, fie şi indirect, efectul cataclismic de a duce la asasinarea a 6 milioane de evrei europeni.

În România (precum şi în teritoriile administrate de trupele române) în care generaţii întregi de extremişti proto- şi neolegionari au învăţat abecedarul urii din paginile „Protocoalelor”, au fost ucişi, potrivit istoricilor apuseni, peste 250.000 de evrei.

Pe de altă parte, orice om cu scaun la cap ştie ceea ce toţi istoricii importanţi au dovedit în repetate rânduri în mod indubitabil, şi-anume că scrierea cu pricina este o fantasmagorie ieftină, izvorâtă din prejudecăţi antisemite.

Bunul simţul ne conduce la aceiaşi concluzie. Dacă evreii ar fi condus lumea, ar mai fi fost ei, milenii la rând, victimele predilecte ale mai tuturor tiranilor?

Orice om cu scaun la cap mai ştie că ziarele o duc mai rău decât oricând, că duc lipsă de cititori şi de publicitate şi au nevoie ca de aer de o mărire a tirajelor. Din acest motiv unele gazete s-ar putea să creadă că se pot prevala de libertatea presei şi îşi vor înlesni viaţa prin tipărirea unor astfel de mizerii jalnice, devreme ce teoriile conspiraţioniste continuă să fie la mare preţ. Or, între aceste teorii conspiraţioniste „Protocoalele” joacă rolul de rege chior în ţara orbilor.

Dat fiind însă că jocul cu focul e periculos, câtă timp mai există destule fiinţe mai puţin informate, care se lasă lesne prostite, e imperativ ca asemenea aventuri publicistice să aibă urmările ce li se cuvin. Ideal ar fi, desigur, ca toţi cititorii publicaţiei cu pricina să înceteze s-o mai cumpere.

Întrucât însă atari boicoturi nu se produc spontan, este extrem de necesar ca şi autorităţile reacţioneze adecvat la încălcarea legii, să nu ignore răspândirea unor falsuri ce instigă la ură de rasă şi religioasă şi să aplice legea în modul cel mai ferm.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz