1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Condiţiile validării sunt ele însele incerte

USL şi-a exprimat intenţia de a sesiza la Curtea Constituţională nepotrivirile care există între listele de alegători de la Ministerul de Interne şi datele deţinute de Institutul Naţional de Statistică.

Optimiştii din alianţa guvernamentală speră ca judecătorii Curţii să ia în seamă acest aspect, să întreprindă o verificare proprie şi, eventual, să hotărască validarea referendumului. Dar ce va face Curtea Costituţională nu poate fi anticipat decât dacă pornim de la câteva presupoziţii maliţioase. De aceea, ar trebui să ne limităm la ceea ce ştim cu certitudine.

În primul rând, ştim că doar Curtea în momentul sesizării sale decide asupra ariei sale de competenţă. Cu alte cuvinte, Curtea va decide în prealabil dacă problema numărului real de votanţi şi a discrepanţelor din registrele administraţiei poate intra în atenţia ei. Decide oare Curtea doar asupra situaţiilor teoretice, asupra chestiunilor de principiu sau hotărăşte şi în cazuri particulare? Dacă autoritatea de jurisdicţie constituţională se limitează la problema de principiu, atunci ea nu poate da decât o judecată sibilinică: referendumul e valid dacă listele sunt bine alcătuite şi invalid dacă ele conţin erori de natură să schimbe rezultatul votului. Dar câtă vreme guvernul prin ministerul de interne a asumat aceste liste, Curtea nu poate valida referendumul.

Se vede aici o fisură enormă: de ce a acceptat guvernul listele de alegători, aşa cum au fost ele utilizate şi la alegerile locale? Cu mult timp înainte de izbucnirea crizei, mai mulţi sociologi avizaţi au atras atenţia asupra discordanţelor dintre liste şi datele INS ca şi asupra impreciziilor recensământului realizat anul trecut. Un răspuns ar fi că era prea târziu ca să se mai facă ceva şi că guvernul a asumat riscul, destul de mare, de a rata referendumul. Dar, indiferent de deznodământ, devine tot mai clar că lucrurile nu mai pot fi lăsate aşa şi că sistemul de vot în România ar trebui să fie modernizat.

Iată cum o eroare statistică poate decide într-o problemă politică de maximă gravitate! În cele din urmă, e ca şi cum întreaga mobilizare populară din ziua de 29 iulie ar fi risipită printr-o eroare de calcul. Sau ca şi cum ar fi trasă la sorţi!

În al doilea rând, dacă forul constituţional decide să hotărască şi într-un caz particular, atunci ar putea să ceară anumitor instituţii precizări relevante. Ar putea să decidă nu asupra unor situaţii complexe privind structura populaţiei, ci exclusiv asupra numărului total al cetăţenilor români cu drept de vot.

În sfârşit, dacă există deliberări complicate şi opinii diferite, decizia nu poate fi luată decât cu două treimi din numărul judecătorilor.

Analiza acestei situaţii destul de încurcate scoate însă la lumină şi un alt aspect. Dacă numărul cetăţenilor români cu drept de vot care se găsesc de ani buni în străinătate este de ordinul milioanelor, atunci cu atât mai mult cvorumul de validare ar fi ceva incorect. În ciuda unui discurs demagogic al PDL, românii aflaţi în străinătate nu sunt interesaţi decât în mică măsură să voteze şi să participe la procesul politic. Există o minoritate românească activă şi pasionată, care dă senzaţia, prin vizibilitatea ei, că este foarte numeroasă. Nici măcar atunci când s-au întrunit cele mai bune condiţii de vot, la alegerile din 2009, numărul votanţilor nu a depăşit 150 000. Iar acum, la referendum, în condiţiile boicotului, au votat (totuşi) în jur de 75. 000. Iată, aşadar, că a institui un cvorum când ştii bine că cel puţin 1,5 milioane de persoane nu vin niciodată la vot, este incorect. Comisia Europeană ar trebui la rîndul ei să tragă de aici o anumită învăţătură.

Ce va decide Curtea Constituţională vom vedea, dar aceste aspecte legate de dimensiunea reală a corpului politic românesc nu mai pot fi lăsate la voia întîmplării sau la discreţia pescuitorilor în ape tulburi.

Horaţiu Pepine