1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Condiţii impuse la Praga

La două zile după căderea guvernul ceh, primul-ministru şi-a anunţat joi retragerea oficială. Şeful statului, Vaclav Klaus, a acceptat demisia înaintată de Premierul Mirek Topolanek şi speră într-o soluţionare crizei.

default

Vaclav Klaus şi Mirek Topolanek pe când erau aliaţi

În prealabil însă, Klaus cere îndeplinirea unei serii de condiţii deloc uşoare.

Confruntările politice interne se amplifică. Pentru prima oară de la destrămarea Cabinetului, premierul demisionar l-a atacat direct pe preşedintele Vaclav Klaus. Este evident cine răspunde direct de soarta guvernului: Vaclav Klaus şi doi parlamentari din propriul partid, civic-democrat , a spus Topolanek. El este convins că nimeni nu poate pune la îndoială rolul jucat de parlamentarii Tlusty şi Bern, alături de Vaclav Klaus, încă din toamna trecută.

Pe măsura acuzaţiilor şi atmosfera de la conferinţa de presă comună a lui Klaus şi Topolanek, a fost rece. Cei doi politicieni, cândva membri ai aceluiaşi partid, nu şi-au acordat nici un fel de atenţie. Preşedintele a acceptat demisia lui Topolanek şi a declarat că noul guvern trebuie să se formeze rapid. Deşi nu a făcut referiri concrete, Vaclav Klaus a enunţat câteva condiţii, care nu uşurează formarea viitorului Cabinet:

" În primul rând, trebuie găsită o soluţie rapidă. În al doilea rând, nu voi accepta un provizorat până la sfârşitul preşedinţiei Uniunii Europene sau până la alegerile anticipate. În al treilea rând: este nevoie de o majoritate clară. Dacă premierul Topolanek sau oricine altcineva poate să îmi prezinte cel puţin 101 semnături de parlamentari, atunci îl voi însărcina cu formarea guvernului".

Lipsesc semnăturile

Tschechiens Ministerpräsident Topolanek auf dem EU-Gifpel

Mirek Topolanek

101 semnături în parlament: exact aici a clacat guvernul condus de Topolanek în urmă cu două zile. Şi fără sprijinul comuniştilor, cu care nici un partid nu vrea să se alieze, nici un candidat nu va reuşi să îşi asigure o majoritate. Mirek Topolanek, care menţine provizoriu conducerea Executivului, nu crede că există vreo şansă pentru o guvernare stabilă fără organizarea de noi alegeri:

" Până la schimbarea guvernului, vom face tot posibilul pentru a menţine stabilitatea, ne vom îndeplini obligaţiile atât pe plan intern cât şi extern. Îmi doresc o soluţionare rapidă. Dar trebuie să adaug că singura rezolvare, din punctul meu de vedere, este organizarea rapidă de noi alegeri."

La Praga, mulţi au crezut că guvernul Topolanek va rămâne în picioare, chiar şi provizoriu, până când Cehia va preda preşedinţia Uniunii Europene, la sfârşitul lunii iunie. Varianta a fost exclusă clar de preşedintele Vaclav Klaus. Pentru Uniunea Europeană, schimbările politice din Cehia ar putea aduce un politician neexperimentat la cârma preşedinţiei în termen.

Autor: Christina Janssen / Alina Kühnel

Editor: Rodica Binder