Condiţiile unei drepte politice oneste

Dacă PDL face astăzi o impresie atât de proastă este pentru că nu are niciun proiect. Şi dacă de la întrunirea de joi, la care întreaga conducere şi-a depus demisia, ar fi răzbătut o teribilă ceartă pentru idei, atunci cu siguranţă că opinia publică ar fi ciulit urechile cu multă atenţie şi ar fi abandonat surâsul dispreţuitor.

Care este scopul unui partid? Să propună politici publice. Liderii fostului partid de guvernămînt nu aveau altceva de făcut decât să imagineze o alternativă la programul USL, să adopte un plan clar şi simplu pentru aşa numitul şi mereu necunoscutul electorat de dreapta. Chiar dacă asemenea propuneri nu ar avea suficient succes într-o ambianţă publică dominată de ideea ”reîntregirii” salariilor, ele ar putea să cristalizeze opţiunile politice. Chiar dacă ar pierde alegerile, ar evita dezastrul şi ar reuşi să păstreze un electorat stabil, minoritar deocamadată, dar care ar putea reprezenta ancora sa socială de viitor.

Studiile sociologice care investighează nu preferinţele electorale, supuse atâtor capricii, ci convingerile legate de subiecte concrete cum ar fi libertatea, proprietatea, egalitatea socială ş.a.m.d. au pus în evidenţă că societatea românească actuală are preferinţe majoritar de stânga. Opţiunile de dreapta şi cele de centru-dreapta ar putea întruni 35%, cu maximă toleranţă, 40% din preferinţele generale ale societăţii. Or, în aceste împrejurări, o dreaptă reală, bine formulată, fără ambiguităţi şi confuzii, nu ar putea câştiga alegerile decât într-o atmosferă publică mai calmă, în care subiectul salariilor bugetarilor să nu aibă aspectul unei urgenţe dramatice şi, cu siguranţă, numai prin intermediul unui sistem de vot majoritar. În societatea românească un candidat de dreapta, care nu recurge la demagogia ieftină de tipul ”stârpim mafia din pieţe” sau la incitaţii naţionaliste, nu va putea fi votat decât de o minoritate, dar una capabilă de mobilizare şi coeziune. Sistemul de vot majoritar încurajează de altfel, mereu, în ciuda numelui său derutant, minorităţile active şi combatante.

În consecinţă, dacă ar fi auzit că liderii PDL, reuniţi în şedinţă de criză, se ceartă pe tema reducerii aparatului administrativ, a fiscalităţii, a salariului minim, a TVA, a privatizării CFR, a facilităţilor pentru investiţii, a organizării exploataţiilor agricole, a taxei pe tranzacţiile finaciare, publicul ar fi fost dintr-o dată foarte atent. S-a produs deja un lucru interesant: odată căzuţi din vârful puterii, liderii PDL nu mai par chiar atât de antipatici, dimpotrivă, pot suscita şi comentarii clemente şi binevoitoare. Or, PDL nu are altceva de făcut astăzi decât să pregătească în linişte o revenire viitoare. În ciuda aparenţelor, acest partid se află într-un moment favorabil în care poate reflecta, fără presiunea guvernării, asupra celor mai bune soluţii politice.

Dacă un PDL aflat în opoziţie ar face o serioasă şi credibilă concurenţă PNL în zona de centru dreapta, atunci şi PNL ar fi mai stimulat decât astăzi să iasă din starea de ambiguitate în care se află şi, cu siguranţă, că mai devreme sau mai târziu, vom asista la o paşnică şi naturală reunificare a dreptei.

PDL ne oferă însă un spectacol diferit. În loc să propună măsuri concrete de dreapta, fără să le caracterizeze neapărat şi cu ostentaţie ca fiind de dreapta, în loc să propună un program pe care oamenii autentic de dreapta să-l recunoască spontan, liderii PDL se laudă nemăsurat cu apartenenţa lor la dreapta. În loc să construiască, în linişte, un program politic pe termen lung, unul fără concesii electoraliste, căci alegerile sunt oricum pierdute, liderii PDL planifică surescitaţi ”o construcţie de centru-dreapta” , care ar pune laolaltă fantomatice forţe sociale şi ong-uri încă neînfiinţate. În loc să caute salvarea în viitor, PDL pare să spere încă într-un succes de moment, ceea ce riscă să-l ducă la pierzanie.