1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Condamnaţi la succes

Cel târziu la summitul G20 de la Seoul, a devenit evident că Angela Merkel are mai multe în comun cu preşedintele chinez Hu Jintao decât cu liderul de la Casa Albă, Barack Obama.

Barack Obama şi Angela Merkel

Barack Obama şi Angela Merkel - au fost, cândva, mai apropiaţi

Chinezii şi germanii s-au aliat împotriva planului americanilor privind limitarea exporturilor. Şi totuşi, pe marginea summitului NATO de la Lisabona, este programată şi o întâlnire la vârf americano-europeană. Va fi mai mult decât o strângere de mână în faţa presei?

Preşedintele Barack Obama nu are timp pentru o simplă fotografie. A dovedit-o şi amânarea pe ultima sută de metri a întrunirii la vârf de la Madrid, din luna mai. Un asemenea afront diplomatic nu poate fi repetat, astfel încât Lisabona va găzdui sâmbătă summitul americano-european. E un eveniment programat pe marginea întrunirii NATO, care va dura numai câteva ore. Relaţiile trans-atlantice au cunoscut şi momente mai bune, după cum comentează voci critice din cercurile conservatoare de la Washington.

Europa nu este interesantă pentru Obama

Pentru George W. Bush Europa era mai interesantă decât pentru administraţia Obama

Pentru George W. Bush Europa era mai interesantă decât pentru administraţia Obama

Experta pe probleme europene din cadrul Fundaţiei Heritage, Sally McNamara, nu este singura care susţine că preşedintele Obama este mai puţin interesat de Europa decât predecesorul său, George W. Bush. După cel de-al Doilea Război Mondial, continentele s-au aliat, Europa jucând mereu un rol special pentru americani: " Preşedintele Obama nu pare a avea această legătură. Pentru el, este evident că Pacificul ocupă primul loc, urmat de Orientul Apropiat şi, la oarece distanţă, pe poziţia a treia , urmează Europa."

Administraţia americană este de altă părere. Statele Unite şi Europa nu ar fi rivale, ci dimpotrivă, susţine Phil Gordon, adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat. În trecut, (sub administraţia Bush) în Irak, Orientul Apropiat sau Iran nu ar fi existat strategii comune, afirma Gordon la o conferinţă de presă în faţa jurnaliştilor străini.

Washingtonul este "foarte mulţumit" de Bruxelles

EU Jose Manuel Barroso zu Defizitabbau in Brüssel

Manuel Barroso

Dacă însă " vă uitaţi la temele actuale, atunci veţi constata, după părerea mea, o unitate remarcabilă în cadrul Alianţei. Suntem foarte departe de neînţelegeri, acţionăm chiar împreună în conflictul privind programul atomic iranian. În Orientul Apropiat avem poziţii comune şi o strategie similară pentru Afganistan", a mai susţinut Gordon.

Statele Unite sunt aşadar "foarte mulţumite" de cooperarea cu Europa, a ţinut să sublinieze el.

Referitor la colaborarea cu liderii comunitari este clar că structurile de la Bruxelles au nevoie de o consolidare, posibilă după Tratatele de la Lisabona. La summitul NATO, preşedintele Obama se va întâlni atât cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cât şi cu preşedintele Comisiei Manuel Barroso. Discuţiile se vor concentra pe trei domenii: colaborarea economică, incluzând criza financiară din Irlanda, politica de securitate şi cooperare pe probleme globale.

În ciuda diferenţelor de opinii şi priorităţi, este însă clar că Europa şi Statele Unite ale Americii depind, mai mult decât oricând, una de cealaltă.

Autori: Christina Bergmann / Alina Kühnel
Redactor: Petre M. Iancu