1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Concluzia urgentă a votului de duminică

Analiza votului din 10 iunie de la alegerile locale arată că, în ciuda unor schimbări politice spectaculoase, scena politică a suferit, în adâncime, schimbări mai mici decât pare la prima vedere.

Arcul de Triumf din Bucureşti

Arcul de Triumf din Bucureşti

După numărul de voturi obţinute, PDL, împreună cu alianţele sale, ar însuma aproximativ 20% din opţiunile alegătorilor. Este o înfrângere gravă, care pare şi mai acută dacă o măsurăm nu în număr de voturi, ci în număr de mandate. Conform datelor parţiale, PDL a obţinut la alegerile de duminică numai 70 de mandate de primar. Dacă adăugăm la acestea mandatele obţinute sub diferite alte denumiri (“alianţe”, “mişcări” etc) ajungem la o sumă de 105 mandate.

USL, în schimb, reuşeşte să obţină numai sub propria-i siglă, 236 de mandate de primar. Separat, PSD mai obţine 44 de mandate, PNL 17 mandate, alianţa PSD-PNL 3 mandate şi alianţa PNL-PC 1 mandat. În total alianţa guvernamentală actuală adună 301 mandate, aşadar aproape de 3 ori mai multe decât principalul ei adversar. Dacă opunem cele două numere (301 la 105), putem observa mai bine raportul de forţe politice din România de astăzi.

Ceea ce nu ştim, deocamdată, este raportul din interiorul USL, dintre mandatele obţinute de PSD şi cele obţinute de PNL. Este o informaţie importantă cât priveşte evoluţia pe termen mediu a acestei alianţe, dar pe termen scurt ne putem aştepta ca USL să rămână perfect solidară. Succesul de duminică este, cu siguranţă, un îndemn la unitate, cel puţin în perspectiva alegerilor legislative. Cine se îndoia de utilitatea alianţei s-a înşelat, căci astăzi am fi asistat, probabil, la o victorie relativă a PSD, care ar fi lăsat deschise toate speculaţiile privind alianţele guvernamentale ulterioare.

De fapt, dacă analizăm repartizarea proporţională a voturilor, observăm că scena politică a suferit, în adâncime, schimbări mai mici decât pare la prima vedere. Dacă PDL cu alianţele sale ar însuma în jur de 20%, şi dacă USL cu cele 52% s-ar putea diviza, teoretic, în formaţiuni de 26% fiecare, atunci regăsim, pur şi simplu, configuraţia tripartită care a existat şi în 2004 şi în 2008. Aşadar, nici măcar după dezastrul de imagine pe care l-a suferit PDL, nu s-a produs un cutremur de adâncime.

Dacă la locale nu există nici un impediment, la legislative ar fi fost cea mai proastă situaţie posibilă, una care ar fi perpetuat instabilitatea politică. Se vede aşadar cât de utilă este reforma sistemului electoral şi cât de imperios necesară este adoptarea sistemului majoritar. La alegerile din toamnă, USL ar putea asigura un guvern puternic şi stabil chiar şi în condiţiile unui vot proporţional (ar obţine peste 55% din mandate), dar alianţa aceasta este o circumstanţă care nu se va repeta. În viitor, ar putea să reapară instabilitatea care a tulburat atât de profund politica românească, împingând-o pe calea populismelor şi exceselor de diferite feluri.

Analiza aceasta arată că proporţionalitatea nu poate asigura nici clarificările doctrinare, căci divizarea tripartită a scenei politice imprimă mereu o mişcare circulară, un fel de perpetuum mobile, care amestecă de fiecare dată preferinţele. Înainte de 2004, s-a constituit o alianţă PNL-PD, Guvernul Tăriceanu a fost susţinut de PSD, iar după 2008 am asistat la un guvern PDL-PSD, pentru ca în acest moment să avem un guvern PSD-PNL. În această lumină, adoptarea votului majoritar este o prioritate absolută.