Concert Mihaela Ursuleasa

Marea pianistă Mihaela Ursuleasa aparţine acelor făpturi fericite care s-au născut pentru muzică. La vârsta de şapte ani dădea primul ei concert în Braşovul natal, la opt ani apărea ca solistă a Orchestrei Radiodifuziunii din Bucureşti, la nouă ani publica primul ei disc.

Încă din adolescenţă, numele ei a fost asociat cu ale celor mai de seamă exponenţi ai artei interpretative româneşti. La 17 ani câştiga premiul întâi la prestigiosul concurs internaţional Clara Haskil din Elveţia.

Criticii au subliniat că ea merge pe urmele acelei “sfinte a pianului” care a fost Clara Haskil şi ale ilustrului pianist Dinu Lipatti. Previziuni pe care cariera ei strălucită le-a confirmat pe deplin.

Prezenţa Mihaelei Ursuleasa în Brühl, în preajma sărbătorii de Paşti, mi-a părut a avea un caracter simbolic. Situat la echidistanţă între Köln şi Bonn, oraşul Brühl este şi un centru religios ortodox.

Aici există o biserică ortodoxă nou construită, unde oficiază în limbile greacă şi română reputatul protopop Radu Constantin Miron, o autoritate ecumenică de nivel european. Ca şi în alţi ani, vor veni aici români din toată regiunea spre a sărbători Invierea.

Va pluti încă în atmosfera oraşului ecoul melodiilor româneşti cântate de Ursuleasa? Concertul ei a avut loc în sala Muzeului consacrat lui Max Ernst, reprezentant de frunte al artei plastice suprarealiste, a cărui creaţie s-a încrucişat în anii interbelici cu mişcarea artistică inovatoare a suprarealiştilor şi dadaiştilor români.

Arta interpretativă a Mihaelei Ursuleasa se caracterizează printr-o sinteză a contrastelor: ea reuneşte în chip original lirismul profund interiorizat cu un temperament exploziv, iconoclast, surprinzător, imprevizibil.

Concertul din Brühl a fost întru totul reprezentativ pentru personalitatea pianistei. Cele trei „piese din opera postumă” a lui Franz Schubert au fost redate ca o emoţionantă confesiune, brăzdată de impulsuri pasionale, spectaculoase.

Serghei Rahmaninov, el însuşi un maestru al pianului, a alcătuit, în compoziţia „Etudes Tableaux”, o mică antologie a virtuozităţii pianistice, în nouă episoade: prilej pentru Ursuleasa de a demonstra diversitatea uimitoare a mijloacelor sale de expresie şi bogăţia sentimentelor care pot încăpea în universul alb-negru al clapelor.

Unul din momentele de vârf ale concertului a fost lucrarea lui Bela Bartok, „Două dansuri româneşti, opus 8A”. Această compoziţie – un allegro vivace şi un poco allegro – e mult mai rar cântată decât cunoscuta şi foarte valoroasa suită de şase dansuri româneşti prelucrate de Bartok.

Alegînd însă opusul 8A, Mihaela Ursuleasa a dovedit un gust rafinat şi a oferit o admirabilă şi edificatoare imagine a specificului ritmic şi melodic al muzicii populare româneşti.

Concertul s-a încheiat cu „Toccata” de Paul Constantinescu – o constantă repertorială a Mihaelei Ursuleasa. Cred că această piesă poate fi considerată un fel de carte de vizită a interpretei românce, o recomandare concentrată, care înseamnă trăire intensă, căldură sufletească, vitalitate, umor, exuberanţă.

Ascultătorii germani s-au ridicat în picioare şi au aplaudat-o cu entuziasm.

Autor: Andrei Băleanu
Redactor: Ovidiu Suciu