1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comunitatea de informaţii şi miza politică

Horaţiu Pepine28 iunie 2005

În dezbaterea politică din România se găseşte proiectul aşa numitei Comunităţi de informaţii care ar urma să coordeneze în mod unitar serviciile secrete.

https://p.dw.com/p/B33W

PSD susţine o construcţie menită să ofere Guvernului, şi în mod special primului ministru, un rol predominant în coordonarea serviciilor de informaţii. Structura executivă permanentă a Comunităţii de informaţii ar fi condusă, potrivit acestui model, de consilierul primului ministru specializat în probleme de securitate. Practic acest consilier ar deţine prerogativele cele mai largi în domeniul informaţiilor secrete.

Ideea nu este nouă, ea datează din anii trecuţi de cînd primul ministru de atunci, Adrian Năstase, încerca să obţină, în detrimentul Preşedintelui, controlul asupra serviciilor de informaţii. De fapt PSD propune acum o structură complicată şi o dublă subordonare, una slabă faţă de Preşedinte prin CSAŢ şi alta puternică faţă de primul ministru. Argumentul principal este acela că Guvernul ar fi principalul beneficiar al informaţiilor secrete.

Al doilea punct de vedere este acela potrivit căruia Comunitatea de Informaţii ar trebui să fie subordonată exclusiv Preşedintelui prin CSAŢ, întrucît potrivit Constituţie preşedintele este şeful acestui organism cu prerogative în ce priveşte securitatea statului şi tot el îi numeşte pe directorii serviciilor de informaţii. Preşedintele PD, Emil Boc, chestionat cu privire la acest subiect a declarat că în opinia sa dreptul Preşedintelui de a conduce Comunitatea de Informaţii derivă din chiar legitimitatea sa politică dobîndită prin alegeri. Nici unii, nici alţii nu exclud controlul parlamentar asupra serviciilor de informaţii, deşi nu par să manifeste vreo preocupare specială pentru întărirea acestui control, care pînă în prezent a părut să fie pur formal.

Miza politică a celor două variante aflate acum în dezbatere este evidentă. PSD, care îl acuză pe preşedintele Băsescu că exercită o putere excesivă, intenţionează să-i răpească acestuia una dintre cele mai importante pîrghii. În acest efort, social-democraţii caută să-i atragă de partea lor pe liberali, profitînd de rivalitatea tot mai accentuată care se manifestă acum între PNL şi PD. PNL şi PSD au colaborat şi în privinţa consiliilor de administraţie de la Radio şi Televiziune împotriva Partidului Democrat. De fapt cel care a manifestat preocuparea evitării interimatului şi a desemnării rapide a unor noi consilii de administraţie a fost în primul rînd Adrian Năstase care a reuşit să-şi impună punctul de vedere speculînd divergenţele dintre PD şi PNL.

PSD intenţionează să facă exact acelaşi lucru şi cu serviciile secrete. Deocamdată însă primul minstru Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu doreşte să reediteze rivalităţile manifestate în trecut între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni.